Ce spune Primăria Cluj-Napoca despre despăgubirile pentru proiectul Lomb, proiect vechi de 17 ani și care nu s-a realizat

Ce spune Primăria Cluj-Napoca despre despăgubirile pentru proiectul Lomb, proiect vechi de 17 ani și care nu s-a realizat

Primăria Cluj-Napoca a emis un punct de vedere oficial privind despăgubirile pe care ar trebui să le plătească dezvoltatorului care urma să construiască cartierul Lomb. 

Amintim că, o decizie definitivă a Tribunalului Cluj, din 6 decembrie 2024, arăta că: ''admite apelul formulat de apelanta – intimată Clearline Development & Management S.R.L., împotriva Sentinţei civile nr. 1585/2023, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 23825/211/2022, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Respinge contestația la executare formulată de contestatorii Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata Clearline Development & Management S.R.L., ca nefondată. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii contestatori Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii apelate. Obligă apelanţii contestatori Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la plata sumei de 3432,99 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat''.

Joi, 12 decembrie 2024, Primăria Cluj-Napoca a emis un punct de vedere oficial pe această temă.

''Potrivit Contractului-cadru și a Actului constitutiv, Proiectul investițional urma a fi derulat pe suprafață de 267 ha, din care 33%, teren viabilizat ce urmă a fi predat de societate, cu titlu gratuit Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, Investitorul avea obligația de a preda Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca un număr de 75 de locuințe sociale, în termen de cel mult 24 luni de la dată obținerii Autorizației de construire.

  • în 13.08.2010 – a avut loc ședința Consiliului de Administrație al LOMB SĂ- prin care au fost anulate acțiunile CL (reperez 51% din capitalul social LOMB SA)
  • Practic, nu mai există participarea CL și imposibilitatea realizării proiectului
  • Prin urmare, Municipiul a considerat încetarea contractului are loc de drept și fără intervenția instanței de judecată "în cazul în care nu se mai poate duce la îndeplinire obiectul prezentului contract și starea de imposibilitate durează mai mult de 1 an".
  • Sub acest aspect, prin excluderea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca din LOMB SA prin Decizia Consiliului de Administrație nr. 1/13.08.2010, de anulare a acțiunilor Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, devin incidente clauzele contractuale mai sus amintite, obiectul Contractului-cadru devenind astfel imposibil de realizat.

Intimata-reclamanta a introdus la data de 15 februarie 2012, cererea de chemare în judecată ceformează obiectul prezentului dosar, prin care a solicitat plata prejudiciului pe care afirmă că l-a suferit ca urmare a faptului că aportul social în natură, constând în terenul în suprafață de 179 mp nu a fost vărsat. În speță, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe răspunderea civilă contractuală, susțînând că acționarul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca nu și-a îndeplinit obligația de vărsare a aportului social în natură constând în terenul în suprafață de 179 ha.

Prin hotărârea pronunțată de instanța de fond, Sentința nr.2013/23.12.2020, Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea în pretenții formulată de IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR SA, precum și capătul de cerere privind constatarea încetării Contrctului cadru prin reziliere, instanța de fond considerând că încetarea a intervenit prin denunțare unilaterală în temeiul prevederilor art. 20 din Legea insolvenței.

Împotriva hotărârii de fond, a fost formulată cerere de apel, care a fost admisă de către Curtea de Apel Cluj, fiind admisă astfel, cererea de chemare în judecată initială Instanța a dispus acordarea următoarelor cheltuieli (în valoare totală de 10.401.674,26 lei):

  • suma de 4.597.447,38 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale aferente în sumă de 5.454.461,52 lei calculată pentru perioada 01.09.2010-13.09.2022, urmând a se calcula în continuare dobânda legală aferentă până la plata efectivă a debitului principal.
  • suma de 291.675,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la fond
  •  suma de 58.089,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel

Împotriva Hotararii pronunțate de Curtea de Apel Cluj, Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca au formulat cerere de recurs, înregistrată pe rolul ICCJ, care, la termenul de judecată din data de 31 octombrie 2024, a fost respinsa de ICCJ, cale de atac in care instanța a dispus acordarea de cheltuieli de judecată în suma de 22195,58 lei'', transmite municipalitatea.

Impact a semnat parteneriatul cu muinicipalitatea în 2007. Pe terenul din Lomb, dezvoltatorul urma să construiascã în 5 ani un cartier cu aproximativ 6.000 de locuințe, iar investiția anunțată a fost de peste 650 de milioane de euro. Municipalitatea urma să contribuie cu terenul, iar dezvoltatorul cu fondurile necesare construcției.

 

Comenteaza