Iar solutia identificata de Presedintele Romaniei este numirea, la conducerea fiecarei regii, a unui manager privat. Chiar daca reteta aplicata de Traian Basescu este partiala si provizorie, intrucat nu este anuntata privatizarea regiilor de stat, ci doar privatizarea managementului, ideea trebuie salutata. Si sustinuta. Singurul si, in acelasi timp, marele semn de intrebare este daca Traian Basescu va reusi.
In Romania, multe sunt cu fundul in sus. In orice stat democratic care isi traieste ciclic schimbarile in functie de modul in care cetatenii aleg, mutatiile de tip, hai sa le spunem, revolutionar au loc in primul an al mandatului. Cand un presedinte castiga alegerile, daca el este investit de Constitutie cu atributii largi de natura executiva, atunci respectivul presedinte, in baza principiului "castigatorul ia tot", beneficiaza de o puternica sustinere a populatiei. Si poate declansa reforme pe cat de spectaculoase si pe cat de importante pentru viitorul statului, pe atat de dureroase pentru o parte din electorat. La fel se intampla si atunci cand Guvernul, conform Constitutiei, este cel care detine respectivele atributii. In Romania, in mod normal, Executivul este cel care trebuie sa faca reformele iar seful statului, ca parte a acestui Executiv, le poate inspira si sustine. Intrucat Traian Basescu a incalcat in mod flagrant Constitutia, asumandu-si, de facto si in mod declarativ, statutul de presedinte-jucator, el este si cel care anunta intentia unei importante reforme. Facuta, insa, daca va fi facuta, nu la inceput, ci la sfarsit de mandat. Cat de importanta este aceasta precizare?
Intrucat regula "castigatorul ia tot" functioneaza, in plan politic, intr-un mod implacabil, este firesc sa ne punem intrebarea: care este motivul pentru care Traian Basescu nu a luat taurul regiilor de coarne imediat dupa ce a fost ales prima data in cea mai importanta functie in stat sau de ce nu a facut-o indata dupa ce a castigat, tot la limita, al doilea mandat?
