Boc 5 şi opoziţia, în variantă cinică

Din trei, una. Fie va pleca tripleta Blaga-Videanu-Berceanu, fie vor pleca aceia plasaţi întâmplător de PD-L în Executiv, fie vor pleca, şi dintr-o tabără şi din alta, unii.

Va rezulta o operaţie de cosmetizare. Sau cel puţin aşa îşi doresc autorii. Şi va ieşi, prezentându-se cu fala opiniei publice, în fotografie istorică, Guvernul Boc 5. O variantă cinică, prin care populaţia va fi ameţită, în sensul că lucrurile se schimbă în bine. Dincolo, peste drum, opoziţia îşi freacă şi ea mâinile. Ce rost avea să rişte acum dărâmarea Guvernului, printr-o moţiune de cenzură? De ce să nu aştepte prăpădul cel mare? Pentru a culege mai mulţi lauri. Şi a se instala, deşi mai târziu, mai lejer şi mai temeinic la putere.

Cinismul în politică nu este o noutate. Şi, pentru mine cel puţin, nu poate fi niciodată o surpriză. Nu mi-am imaginat vreo secundă că Traian Băsescu, atunci când se bătea pentru Cotroceni sau acum, când se bate ca să rămână, transpiră fiindcă iubeşte această ţară. Fiindcă îi iubeşte pe români. Fiindcă vrea să îi slujească. Să se facă servitorul lor. Să lucreze pentru binele naţiunii. E clar că niciodată Traian Băsescu nu a gândit în acest fel. El a fost sedus doar de către deliciile puterii. Fiindcă puterea este un drog. Care-l poate zăpăci şi pe un om normal. O hienă politică devine, luând drogul puterii, şi mai agresivă. Şi mai sângeroasă. Şi mai cinică. Emil Boc, la rândul lui, este, indiferent cât de ridiculizat ar fi, un drogat. Adică o persoană sedusă şi zăpăcită de mirajul puterii. Nu-i aşa că e bine să fii prim-ministru? Şi să rămâi în această funcţie, chiar dacă e singurul caz în istorie de premier dat afară printr-o moţiune de cenzură? Şi împins apoi, pe gaura cheii, în ceas de noapte, de marele protector care este şeful statului? Cum ar putea Boc reacţiona altfel decât după modelul şefului său?

Adevărata surpriză vine însă dinspre opoziţie. Conform regulii jocului politic, şi asta se întâmplă de mii de ani, cei care stau la pândă pentru a veni la putere, propunând un scenariu mai bun, gândesc pragmatic, dar mai puţin cinic. Şi, tocmai în acest fel, devin mai convingători. Şi pot beneficia de susţinere populară pentru a câştiga puterea şi pentru a-şi impune, apoi, propriile proiecte politice. Jocul de şah politic este de înţeles. Nu am cum să nu înţeleg că PSD împreună cu PNL doresc să nu rişte un eşec. Într-o sesiune parlamentară au dreptul să facă doar o moţiune de cenzură. Şi vor să o facă abia atunci când sunt siguri că vor reuşi.

Dacă riscul este prea mare, atunci liderii celor două partide de opoziţie au dreptate. Trebuie să mai aştepte. Estimările mele, şi nu numai ale mele, arată însă că riscul nu este atât de mare. Cu orice formulă va veni Emil Boc, tot vor fi suficienţi nemulţumiţi printre parlamentarii puterii pentru ca şansele unei moţiuni reuşite să fie mai mari decât cele ale unei moţiuni respinse.

Iar dacă aşa stau lucrurile, ei bine, atunci rezultă că nu numai Băsescu este cinic, ci şi adversarii săi. Pentru că nu avem dreptul să uităm o secundă că fiecare zi de rea guvernare aduce şi mai multă sărăcie în casele oamenilor.