România 2020 - leagănul ecosistemului antreprenorial

Suntem, la 20 ani după prima revoluţie antreprenorială română, membrii unei Europe destul de confuze şi dezbinate de protejarea unor interese naţionale în dauna celor comunitare şi în plină recesiune mondială.

La “ceas aniversar”, mulţi dintre cei care visează la o Românie puternică şi mândră, care într-un mod sau altul se simt responsabili de viitor, se uită la reactivarea suflului antreprenorial în români şi la modalităţile prin care statul şi societatea pot să creeze ecosistemul necesar în care să prindă sămânţă o nouă generaţie de antreprenori.

 

Există câţiva indicatori care pot să fie utilizaţi pentru a identifica şi măsura capacitatea instituţională de a asigura cadrul şi elementele necesare noului val de capitalism antreprenorial:

 

 - Guvernul: să ştie să conceapă o legislaţie care în primul rând să înlăture bariere artificiale din calea antreprenorialismului (legi oneroase pro-insolvenţă sau pro-faliment, portiţe de nerespectare a condiţiilor contractuale); să creeze instituţii eficiente care să servească antreprenorialismul (institute de cercetare, parteneriate public-privat, consultante de simplificare a distribuirii fondurilor comunitare pentru proiecte antreprenoriale); să adopte modelele antreprenoriale de succes care au asigurat progesul unor ţări comparabile; să evalueze replicarea condiţiilor care au stat la baza primei revoluţii antreprenoriale.

 

 - Liderii publici şi politici, de la nivel central sau regional: să fie avocaţii antreprenorilor şi antreprenorialismului; să aibă uşile deschise pentru antreprenori şi pentru cei care promovează antreprenorialismul.

 

 - Cultura economică: să respecte antreprenorialismul ca pe o ocupaţie nobilă; să tolereze greşelile şi eşecul onest, asumarea riscului, gândirea contrară.

 

 - Sursele de capital: să asigure capital bancar sau comunitar de pornire, de dezvoltare sau de exit; să adauge valoare non-monetară, cum ar fi mentorizarea, relaţionarizarea, socializarea.

 

 - Asociaţiile non-profit şi profesionale: să ajute investitorii şi antreprenorii să înveţe unii de la alţii şi să perpetueze poveştile de succes.

 

 - Instituţiile de educaţie: să predea antreprenoriatul financiar în şcoli, licee şi facultăţi.

 

 - Infrastructura publică: să asigure transportul şi comunicaţiile necesare.

 

 

 - Parcurile industriale regionale: să concentreze oportunităţi de dezvoltare şi de creştere şi pentru modelele de tip antreprenorial mic şi mijlociu, modern sau tradiţional.

 

 - Grupurile de afaceri, formale sau informale: să conecteze antreprenorii din ţară sau din regiune cu reţelele din Diaspora, în special cu expatriaţii cu rezultate remarcabile.

 

România, care lucrează sistematic sau nu la propriul orizont de dezvoltare până în 2020, va trebui să se gândească dacă nu este o idee bună să-şi reactiveze vibraţiile antreprenoriale care au declanşat revoluţia română din 1990-1995. Spre deosebire de fenomenele empirice experimentate în acea perioadă, noul antreprenorialism, clădit pe lecţiile de succes de atunci, va trebui să fie mai planificat, holistic, susţinut de un stat competent şi de o societate partizană.

 

Dacă vrem cu adevărat să fabricăm un nou capitalism, diferit de cel speculativ, atunci statul şi instituţiile sale ar trebui să ia o opţiune serioasă privind capitalismul antreprenorial şi să înceapă să pună - utilizând sau nu în planul de afaceri indicatorii de mai sus - bazele ecosistemului în care acesta se va dezvolta până în 2020.