Un preşedinte umilit, ignorat şi sfidat

Aflat la Bruxelles cu prilejul unei reuniuni a şefilor de state din Europa, Traian Băsescu le-a reproşat jurnaliştilor români prezenţi la acest eveniment că îşi umilesc preşedintele.

Atunci când insista asupra rolului jucat de el în cazul Vântu. Pe de altă parte, tot în aceste zile, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ritos ca prestaţia şefului statului roman, fiind descalificantă, îi determină pe liberali să nu mai acorde nicio importanţă mesajelor pe care acesta le transmite Parlamentului. În fine, PSD este la un pas de a-l sfida în chestiunea Robertei Anastase, care a încalcat în mod grav şi flagrant legea. Aşa că ne aflăm în prezenţa unei situaţii inedite, în care societatea românească trebuie să răspundă la întrebarea ce fel de preşedinte vrea şi ce fel de preşedinte are.

De fapt, nu presa îl umileşte pe Preşedinte. Ci opinia publică internaţională. În ce sens? După ce, în timpul primului său mandat, a făcut o serie de declaraţii fanteziste şi imprudente, şeful statului român a început treptat să fie privit, în plan extern, ca un corp străin. El şi-a intrigat omologii, apoi i-a indignat şi, în cele din urmă, a sfârşit prin a fi ignorat şi dispreţuit de aceştia. Am să dau doar trei exemple care au fost de natură să genereze asemenea reacţii. Faimoasa “axă Bucureşti – Londra – Washington”, prezentă doar în capul lui Traian Băsescu şi care i-a intrigat nu numai semantic, ci şi sub aspect geopolitic pe partenerii noştri euro-atlantici, este prima ieşire de acest fel. A doua este o declaraţie făcută chiar la începutul mandatului, prin care Traian Băsescu anunţa un fapt fără precedent, la materializarea caruia nu a trecut niciodată, şi anume intenţia sa de a redeschide capitolele de negociere cu Uniunea Europeană. Adică de a denunţa, practic, nişte contracte încheiate cu una din cele mai mari organizaţii de pe glob, în care noi solicitam să fim primiţi. A treia gafă monumentală – evident nu şi ultima, dar ultima asupra căreia mă voi opri în această enumerare – a fost enunţul agresiv la adresa Moscovei privind rolul pe care România ar urma să-l joace în bazinul Mării Negre. În prezent, în timp ce şefii statelor alunecă practic pe lângă Traian Băsescu atunci când sunt nevoiţi să se întâlnească cu el la diferite reuniuni, privind intenţionat în altă parte, presa occidentală l-a luat la ochi şi îl scarmănă din ce în ce mai tare.

Evident, ceea ce se întâmplă afară are legătură cu ceea ce se întâmplă înăuntru. O serie întreagă de acte şi fapte ale lui Traian Băsescu l-au descalificat în plan intern, atrăgând, cum era şi firesc, o depunctare a sa externă.

Şi lucrurile se leagă. Faptul că Băsescu are o poziţie şubredă externă îl face incapabil să reacţioneze în chestiuni de interes naţional, cum este, de pildă, mai recent, problema expulzării ţiganilor, şi, nereacţionând, stârneşte reacţii din ce în ce mai negative în plan intern.

Nu presa şi nu opoziţia sunt cele care îl umilesc, îl ignoră şi îl sfidează pe Traian Băsescu. El însuşi e cel care îl umileşte pe Preşedinte, îl ignoră şi îl sfidează pe şeful statului.