Zilele Clujului, Zilele New Yorkului...

Cristina Calancea a studiat Jurnalistica la UBB Cluj şi a lucrat ca ziarist TV. În prezent, studiază Ştiinţele Politice la Universitatea Columbia, New York, USA.

Mi-am căutat câteva moduri de a legitima, într-un fel, acest articol: ba că haina-l face pe om ori criza financiară face ravagii în magazinele de retail din toată lumea, ba că designerii mari se plâng că designerii mici le fură schiţele pe care le vând la 10% din preţ. Însă cel mai bun "motiv" este că privind fotografii de la Zilele Clujului, am constatat că oamenii au început, şi la noi, să iasă în stradă. Mai bine sau mai neatent îmbrăcaţi, în modă sau în afara ei, au învăţat să participe relaxaţi la spectacolul străzii. Mă aflu la "cafeneaua ideală", dacă pot spune aşa, din New York City, fiindcă este situată convenabil, aproape de locul unde stau, de pe Broadway, care este, de departe, cea mai circulată stradă din oraş, ceva mai la sud, în Manhattan. Aşa că, deşi am oarece trafic, nu am aglomeraţie. Sentimentul e perfect: nici nu simt că locuiesc într-un oraş părăsit, pe de o parte, iar pe de alta, pot uita că mă aflu în mijlocul a 10 milioane de locuitori plus alte opt formate din turişti şi din cei care vin la lucru la 9 şi pleacă la 5 înapoi în localităţile limitrofe. Am în faţă o cafea (pe stilul american), servită într-un bol ca de supă, şi revistele Vogue, Cosmopolitan, Elle Woman, Man, Star şi oricare altă publicaţie de modă la care vă puteţi gândi. La modul indirect.

Dar cea mai bună revistă de modă este chiar oraşul ce-mi trece prin faţă, molcom sau grăbit, într-o după-amiază caldă de vară. Am încetat de mult să citesc revistele de gen pentru că, pur şi simplu, mă induc în eroare, schimonosindu-mi fără să vreau (deci fără să mă pot opune!) stilul personal, transformându-l într-unul care nu mă reprezintă. Asta fiindcă vine de pe poziţia "autorităţii în materie" şi are neplăcutul efect de a-mi hărţui pe nedrept credit cardul. Atunci, în loc să mă inspir din pagini colorate cu haine mult prea scumpe, prezentate pe siluete ideale, mă raportez cuminte şi deştept la ceea ce numim moda străzii. Citeam mai demult undeva cum un venerabil "descoperitor de trenduri" stă ore întregi în pieţe ca Union Square şi înregistrează fotografiind sau luând notă de ceea ce poartă lumea.

Aşa au revenit la modă, din istorie, obiecte vestimentare care, în următorii ani, s-au vândut cu un preţ între 25 şi multe sute de dolari perechea, depinde de unde alegi să le cumperi. Ca şi mine, mulţi dintre designeri au aceeaşi sursă de inspiraţie: strada. Numai că ei au mai multă autoritate să numească şi să determine un "trend". În general, NY-ul nu te lasă nicicum să te relaxezi. Să trăiesc aici înseamnă să-mi iau viaţa din Cluj şi să o dau pe 4xFast Foreword. Cafeaua o beau acum în bol, dar în zilele lucrătoare o beau din pahar de carton, pe fugă, în drum spre metrou. Până ajung la lucru, ori domnul de lângă mine mi-a dat un cot peste ea din cauza îmbulzelii, făcându-mă să-mi pară mai rău că am rămas fără drog decât că am o pată de toată frumuseţea pe haine, ori am reuşit să o beau liniştită, încercând să citesc ziarul şi să ignor privirile incomode ale doamnei de lângă mine.

Desigur, îşi spune că îi ocup prea mult spaţiu, pe care îl consideră al ei. Nici ea, nici eu nu ne angajăm în replicile de metrou deja cunoscute: "dacă nu-ţi convine, ia un taxi"! Ne respectăm în continuare. Conjunctural. Mă uit la rochia ei de bumbac albă cu floricele brodate pe marginile manşetelor şi îmi este greu să-mi dau seama dacă provine de la GAP sau de la Nina Ricci. Diferenţa este de câteva sute de dolari. Preţul contează numai dacă îi vărs, din greşeală, cafeaua în poală. Altfel, în NYC, preţul este vizibil doar în magazin. Singurul stres, de care am scăpat venind în NYC, este cel de la capitolul modă. În NYC nu există trend. Într-un oraş în care fiecare ţară este reprezentată de un grup, mai mare sau mai mic, moda se extinde de la bluze lejere cu modele colorate până la paiete sclipitoare aplicate pe pălărie, bluză, pantaloni, şosete sau sutienul vizibil prin te miri ce tricou ori la costume Brioni.

De la dantela încorporată în fusta gri de costum "la patru ace", purtată de deţinătoarele de joburi pe Wall Street (care arată subtil, pe alocuri, bucăţi din pielea trupului), până la cămaşa iubitului cu câteva numere mai mari, prinsă ori nu cu o curea subţire. În NYC nu ai cum să nu fii "la modă", pentru că în NYC nu există "uniformă". Dacă unii preferă să fie sofisticaţi prin neglijenţă, alţii aleg să adopte ultraconservatorismul vestimentar dat de propria personalitate. Totul merge: de la printurile zebra combinate cu jaguar pe mătasea lucioasă a lui Galliano până la clasicul masculin sau feminin al lui Ralph Lauren. Toate astea se combină cu tricouri de cinci dolari de la GAP şi poşete din second-handurile din altă zonă prolifică, The Village, cunoscută pentru barurile cu muzică live, designeri pseudoanonimi care fac genţi din piele manual, până la High- end boutiques unde, inevitabil, până şi vânzătorii poartă pe ei chiria mea pe şase luni.

Dacă totuşi aş încerca o catalogare a modei în oraş, cel mult aş putea să o fac pe zone. De exemplu, pe lângă NY University se poartă pălării de toate felurile, espadrile de culoare nedefinită, poşete Louis Vuitton cu tricouri no name. Câteodată, am impresia că hainele sunt asortate cu bijuteriile şi nu viceversa. Legea conform căreia nu poţi purta mai mult de trei-patru culori se dezminte. Culorile de mult nu mai contează. Alegerea vestimentaţiei se face pe baza formei hainelor, a texturii mate-rialelor din care sunt făcute sau a printurilor. Astfel, avem cea mai impresionantă paletă vestimentară: skinny cu large, skinny cu skinny, large cu large. Bluza "în colţ" cu taior serios, cercuri cu dungi, piele cu mohair, satin cu bocanci. În faţa mea s-au aşezat trei fete. Una dintre ele are o poşetă mică în care nu încape mai mult de un portofel, cu o toartă incomod de lungă. Una aproximativ la fel avea mama când era cu vreo cinci ani mai tânără decât mine.

De când au revenit la modă? Nu contează. Suntem în NYC, iar chelnerul se uită cam strâmb la mine că de ceva vreme mi-am terminat cafeaua din bol şi nu am mai comandat nimic. Este o zi obişnuită, una din cele 365 ale anului, în care oraşul sărbătoreşte frumos Zilele New Yorkului, iar eu frunzăresc cu plăcere, pe net, fotografii de la Zilele Clujului...