Înghesuială fără margini la teatrul de păpuşi Puck. Spectatorii au stat pe unde au apucat pentru că li s-au vândut bilete fără loc

Înghesuială fără margini la teatrul de păpuşi Puck. Spectatorii au stat pe unde au apucat pentru că li s-au vândut bilete fără loc
Dezamăgire mare la prima premieră a acestui an, de la Teatrul de Păpuşi "Puck", "Crăiasa Zăpezii": din cauză că angajaţii au vândut prea multe bilete, mulţi părinţi nu au putut intra în sala de spectacol cu copiii. Sala a fost umplută până la refuz şi s-a stat şi în picioare, pe culoarul de la marginea auditoriului.

Două spectacole a pus în scenă teatrul Puck duminică dimineaţa, unul după celălalt, număr insuficient însă pentru doritori, care au umplut sala de spectacol la ambele reprezentaţii şi mulţi dintre părinţi au rămas pe dinafară, mulţi dintre ei deşi au cumpărat bilete cu multe zile în avans. "Am cumpărat bilete dinainte cu câteva zile, să fiu sigură că vom prinde locuri", a spus o mamă însoţită de cele două fetiţe ale ei, "iar acum trebuie să plec pentru că nu mai sunt locuri".

Ca părinţii să fie siguri că vor avea locuri, trebuie să fie prezenţi în sala de spectacol nu cu zece minute înainte de reprezentaţie, nici cu un sfert de oră, ci cu nu mai puţin de o jumătate de oră, după cum recunosc senin reprezentanţii teatrului. Explicaţia e simplă: biletele sunt vândute fără loc şi fiecare se aşează unde apucă, unde nimereşte sau unde găseşte loc - duminică s-au vândut bilete şi în picioare, pe culoarul de lângă scaune, la marginea scenei sau pe jos, înaintea primului rând.

Teatrul Puck funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj iar vicepreşedintele instituţiei, Vakar Istvan, a fost şi el prezent duminică împreună cu copiii săi la reprezentaţie. "Mi-au explicat de ce nu pot vinde bilete cu loc", spune el pentru ziuadecj.ro. "În sala aceea nu au pantă. Sunt părinţi care se pun în primul rând cu copilul lângă ei, iar cei din spate nu văd. Voi avea o întâlnire cu ei pe cifre săptămâna aceasta, să găsim o variantă, o sală cu mai multe locuri. Alternativa ar fi o sală mai mare". Vakar recunoaşte că situaţii ca cea de duminică ar putea fi rezolvate cu o administrare mai corectă, "ar trebui vândute doar atâtea bilete câte are sala". "Aşa nu e în regulă, nu mai poate continua aşa", conchide el.

"Oraşul Cluj-Napoca dispune de cea mai mică sală de spectacole de teatru de păpuşi din ţară, cu 98 de locuri, deşi avem două secţii - română şi maghiară", spune secretarul literar Daniela Vartic. "Problema locurilor insuficiente nu e nouă, teatrul Puck funcţionează în această locaţie încă de la înfiinţare, din anul 1949. Faptul că funcţionăm într-un spaţiu impropriu a fost adus la cunoştinţa autorităţilor locale şi judeţene, fiind susţinuţi în demersul nostru de fiecare dată de părinţi şi cadre didactice". Ea spune că o soluţie ar fi Centrul Cultural Transilvania, unde ar urma să fie amenajată o sală de teatru de păpuşi cu 250 de locuri.

Situaţia de duminică nu e singulară. "Casieria nu vinde mai mult de 100 de bilete pentru fiecare spectacol, dar nemulţumirile sunt mai degrabă legate de faptul că nu vindem bilete cu locuri; s-a încercat şi această variantă, dar din cauza pantei insuficiente a sălii, copiii care aveau locuri în rândurile din spate nu puteau urmări spectacolul din cauza adulţilor care ocupau locurile din faţă", spune Vartic. "Singura soluţie care funcţionează - şi care a devenit o regulă nescrisă pentru publicul nostru fidel -este ca cei mici să ocupe rândurile din faţă, iar adulţii - părţile laterale ale sălii şi rândurile din spate".

Comenteaza