Filarmonica strânge fonduri pentru operaţia pe cord a unei tinere de 24 de ani

Filarmonica strânge fonduri pentru operaţia pe cord a unei tinere de 24 de ani
Un concert caritabil, destinat strângerii de fonduri pentru operaţia pe cord a unei tinere de 24 de ani, va fi susţinut vineri seară, la Colegiul Universitarilor, de Filarmonica de Stat Transilvania.

"Vineri, 22 martie, de la ora 19, in aceeasi sala a Colegiului Academic, Filarmonica de Stat <Transilvania> organizează un Concert caritabil pentru strangerea de fonduri pentru Corina Unguras. Tanara de doar 24 de ani are urgenta nevoie de suma de 29.000 Euro pentru o interventie medicala pe cord, la clinica Saint-Luc din Bruxelles, unde a mai suportat alte 3 interventii de acest fel. Orchestra Simfonica si Corul Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Ladislau Horvath (Italia) si dirijorul corului, Cornel Groza, vor interpreta lucrari din repertoriul compozitorului Giuseppe Verdi", a anunţat Filarmonica clujeană într-un comunicat de presă.

Donaţiile pot fi făcute la Agenţia de Bilete din incinta Casei de Cultură a Studenţilor, în momentul alegerii locurilor în sala de spectacole, respectiv înainte de concert, în urnele amenajate în mod special.

Persoanele interesate pot face donaţii şi în două conturi deschise la Banca Transilvania:

Euro: RO34BTRL01304201U84692XX
Ron: RO59BTRL01301201U84692XX

 

 

Etichete
Comenteaza