Clujul lansează lasere care fac gaură în cer FOTO

Clujul lansează lasere care fac gaură în cer FOTO
Trei lasere pornite din centrul Clujului au urcat spre cer, iar un fotograf a fost pregatit să le imortalizeze.

Clujul, cu arhitectura sa veche, a devenit teatrul unor evenimente SF. Nu în fapt, ci deocamdată doar în viziunea unui foto-artist italian îndrăgostit de oraş.

"Am vrut să pun la un loc vechiul cu tehnologia"

Giuseppe Parisi a îmbinat fotografia cu matte painting, o tehnică importată din filmele de la Hollywood, pentru a dezvălui imaginea unui Cluj care sparge plafonul de nori cu razele sale laser. Lucrarea a fost prezentată duminică dimineaţa la Primărie, iar autorul originar din Milano a venit să explice cum a realizat-o.

"Am fost rugat de organizatorii Photo Romania Festival să realizez o fotografie a Clujului folosind mixuri de foto şi matte painting. De aici a plecat totul. În urmă cu doi ani, am urcat în turnul bisericii Sf. Mihail, de unde am realizat câteva fotografii panoramice. Lucrarea este realizată dintr-un montaj de trei fotografii făcute atunci. Sunt trei puncte în lucrare, trei cupole, pe care le-am imaginat aruncând raze laser şi m-am jucat cu această idee nebunească. Din punct de vedere estetic, Clujul are o arhitectură veche şi frumoasă, care aminteşte de marile oraşe europene. Am vrut să pun laolaltă vechiul şi tehnologia", a explicat Parisi.

Un fotograf curajos şi o maşină parcată aiurea

În lucrare se vede un fotograf, căţărat pe acoperişul bisericii, pentru a surprinde insolitul fenomen apărut în centrul oraşului. Ştim şi identitatea sa: Sebastian Vaida, unul dintre organizatorii Photo Romania Festival. De asemenea, pentru că suntem totuşi în România, în imagine apare şi o maşină parcată aiurea chiar la intrarea pe strada Iuliu Maniu :).

Întrebat ce semnifică razele laser, italianul a lăsat decizia la latitudinea publicului: "Semnificaţia este în ochii privitorilor. Pot fi raze laser care urcă spre stratul de ozon sau pot fi lumini spre viitor. Depinde de cum simte fiecare".

El a mărturisit că a realizat fotografiile în miezul zilei şi nu era nici urmă de nori plumburii, cum apar acum în lucrare. "M-am jucat cu norii şi cu acea gaură din ei, pe unde pătrund razele de soare, cu ceaţa, iar la final am pus razele laser, iar asta a fost partea cea mai distractivă. Toată pictura a fost digitală. Nu a durat mult, doar 6 ore", a spus foto-artistul italian.

"Vom face cadou oraşului această fotografie prelucrată cu Clujul şi sper să putem în fiecare an să venim cu un astfel de dar", a spus Alin Vaida, unul dintre organizatorii Photo Romania Festival.

Matte painting, pictura mată din filmele SF

O pictura mată, în care s-a specializat Parisi, este o reprezentare pictată a unui peisaj în care se creează iluzia unei manifestări care este inexistentă în viața reală sau care, altfel, ar fi prea costisitoare sau imposibil de realizat. Iniţial, tehnica a fost folosită doar în filme, în special în cele SF sau catastrofice.

Comenteaza