American Sounds, pe scena Filarmonicii din Cluj

American Sounds, pe scena Filarmonicii din Cluj
Violonistul Daniel Szasz şi trompetistul John McElroy vor susţine, alături de Orchestra Simfonică din Cluj, un concert intitulat "American Sound". Dirijor va fi Cristian Orosanu.

Din programul serii fac parte lucrări celebre semnate de compozitorii americani: Aaron Copland, Jay Ungar, George Gershwin, Richard Hayman si Wynton Marsalis, insa si Souvenir d'Amerique, Variations of burlesques sur "Yankee Doodle" op. 17, pentru vioara si orchestra, a compozitorului belgian Henri Vieuxtemps.

Concertul va avea loc vineri, la ora 19, la Casa Universitarilor.

Activ ca solist de concert, recital, şi muzică de cameră, Daniel Szasz este concertmaestru la Orchestra Simfonică din Alabama din 1997. Muzician complex, interesat atât de interpretarea repertoriului standard, cât şi a celui mai puţin familiar, Daniel Szász a fost aclamat pentru „sunetul său expresiv, cald şi bogat", iar interpretările sale au fost primite cu entuziasm, atât din partea publicului, cât şi a presei de specialitate.

Născut la Sibiu, Daniel Szász a început studiul viorii la vârsta de 6 ani. Printre profesorii săi din România, se regăsesc Mihai Wunderlich, Victoria Nicolae şi András Ágoston. Încă din timpul studenţiei, a devenit membru al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Transilvania". Au urmat cursuri cu Alberto Lysy, la Academia de Muzică „Yehudi Menuhin" din Gstaad, iar apoi în Statele Unite, cu Vasile Beluska, Yair Kless, Gerald Jarvis şi Patrick Rafferty. A studiat, de asemenea, muzică de cameră, cu membrii Cvartetelor „Franz Schubert", „Audubon" şi „Fine Arts".
Daniel Szász este deţinătorul a numeroase premii naţionale, dar şi internaţionale, la concursuri din Italia şi SUA, inclusiv Premiul Publicului la Competiţia Internaţională de Muzică de Cameră „Vittorio Gui" din Florenţa. De-a lungul anilor, violonistul a participat la numeroase festivaluri, în Austria, Ungaria şi SUA. De asemenea, Daniel Szász a pus bazele Zilelor Muzicale Româno-Americane de la Sibiu, festival ce se desfăşoară în fiecare vară.

În 2006, a fost numit concertmaestru al Lake Placid Sinfonietta, orchestra festivalului din Lake Placid, New York. Câteva din colaborările cele mai semnificative au inclus interpretări solo şi recitaluri de muzică de cameră cu violoniştii Jaime Laredo şi András Ágoston, pianiştii Jerome Rose şi Yakov Kasman, violoncelistul Alban Gerhardt, mandolinistul Chris Thile şi bandoneonistul Raul Jaurena.

John McElroy a activat, începând din anul 1974 şi până în luna mai a anului curent, ca trompetist principal, dar şi ca solist al Orchestrei Simfonice din Alabama. Absolvent al prestigiosului conservator „Curtis Institute of Music" din Philadelphia, John McElroy a fost cooptat ulterior ca membru în societatea Soliştilor de Concert din Philadelphia, a societăţii Young Audiences Inc., şi a făcut parte din cvintetul de alămuri „Rittenhouse Brass Quintet".

Trompetistul a realizat înregistrări, a concertat şi a întreprins turnee alături de Orchestrele din Philadelphia, Atlanta şi alte ansambluri simfonice regionale. De asemenea, a menţinut colaborări pe termen lung cu organizatorii Festivalurilor „Grand Teton Music" din Jackson, din Wyoming, „Eastern Music" din Greensboro (Carolina de Nord) sau cel din New Hampshire, în cadrul cărora a activat constant ca trompetist principal.

În egală măsură un interpret de repertoriu cameral, John McElroy a susţinut numeroase recitaluri şi concerte alături de cvintetul „Ambassador Brass Quintet", pe lângă participarea sa la Festivalul de Muzică „Spoleto" din Charleston (Carolina de Sud). Începând din anul 2002, trompetistul a vizitat cu interes România, cu ocazia apariţiilor sale solistice alături de Filarmonica de Stat din Sibiu şi Filarmonica de Stat „Transilvania". De asemenea, aportul lui John McElroy în cadrul Festivalului de Muzică Româno-Americană, s-a materializat prin susţinerea de recitaluri şi cursuri de măiestrie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.

John McElroy a dezvoltat şi o importantă carieră pedagogică la facultăţile de muzică ale Universităţii „Samford" (Alabama), din Montevallo şi Tuscaloosa (Alabama), dar şi la Şcoala de Arte din acelaşi stat american. O mare parte dintre studenţii pe care i-a îndrumat desfăşoară la ora actuală o importantă carieră interpretativă.

În luna mai a anului 2000, numele trompetistului John McElroy a fost adăugat listei celor din „Alabama Jazz Hall of Fame", alături de cel al prietenului şi fostului său student - Wynton Marsalis.

Etichete
Comenteaza