Mitropolitul Clujului vine joi la Berăria Culturală. Concert extraordinar
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Sep 2015, 12:49
- Cultură
- Ascultă știrea

Mitropolitul va conferenția și va participa la dezbaterea despre viitorul Europei, în contextul acestor migrații masive ale populațiilor islamice, a scăderii natalității, dar și al haosului spiritual ce pare că a cuprins vechiul continent.
În deschiderea dezbaterii și la finalul acesteia, cei trei tenori de la Ad Libitum Voices vor susține un recital de arii celebre și pop-opera.
Referindu-se la dezbaterea care va avea loc la Casino, IPS Andreicuţ consideră că „bătrâna noastră Europă, maica civilizației, din punct de vedere spiritual a intrat în derivă. Și nu numai în ceea ce privește viața duhovnicească, dar și din punct de vedere demografic, Europa este în regres. Cine o va redresa? Tineretul creștin, credem noi".
Participarea IPS Andrei la cea de-a 40 dezbatere de la Berăria Culturală se face în preziua deschiderii „Întâlnirii tinerilor ortodocși din Europa. 2015", care va avea loc între 4 și 7 septembrie.
Berăria Culturală este un proiect cultural-comunitar al Fundației Armonia, parte a Programului „Capitala Europeană a Tineretului. Cluj Napoca 2015", care este susținut de municipalitatea clujeană și Ursus.