România continuă experienţa începută la Cluj. Se caută următoarea Capitală a Tineretului

România continuă experienţa începută la Cluj. Se caută următoarea Capitală a Tineretului
Termenul pentru depunerea candidaturilor la titlul de ''Capitală a Tineretului din România'' a fost prelungit până pe 14 octombrie, a declarat marți, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Tineretului din România, Mihai Dragoș.

Potrivit acestuia, anunțarea juriului și premiului acordat se va face până pe 14 septembrie, iar pe 14 noiembrie va fi desemnat orașul câștigător, în cadrul unei ceremonii care se va desfășura la Timișoara.

Reprezentantul CTR a menționat că își poate depune candidatura orice localitate de rangul I, II sau III (municipii și orașe) din România (conform legii nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național), dar și sectoarele Capitalei pot să aplice pentru acest titlu.

Primul oraș din țară care deține acest titlu este Timișoara, care și-a asumat pionieratul programului în perioada 2 mai 2016 - 1 mai 2017.

"Am decis să extindem perioada de aplicații dat fiind că acum, până se stabilesc noile consilii locale, până își preiau atribuțiile și deciziile necesare va mai dura ceva timp. Înscrierile se vor face până pe data de 14 octombrie și rezultatul final va fi anunțat pe 14 noiembrie, urmând ca în prima parte a lunii septembrie să anunțăm și componența finală a juriului și alte detalii. Tot ce este nevoie pentru aplicație se află pe site-ul capitalatineretului.ro, unde se pot găsi informațiile necesare și echipa proiectului stă la dispoziția doritorilor pentru mai multe informații. Ce este necesar ca un oraș să devină capitală europeană - este nevoie, în primul rând, de o dorință din partea primăriei, cât și din partea organizațiilor de tineret. Practic trebuie să fie o scrisoare de intenție a primăriei și trebuie să existe o susținere scrisă a unui grup de organizații de tineret sau a unei structuri reprezentantive la nivel local sau județean a organizațiilor de tineret precum fundația, federația. Acestea trebuie să vină cu un plan și să spună ce vor face pentru a pune tinerii în centrul procesului de dezvoltare urbană, ce vor face pentru a-i capacita să participe la decizii și să își dezvolte comunitățile din care fac parte", a arătat Mihai Dragoș.

Secretarul de stat în MTS Andrei Popescu a precizat că proiectul aparține societății civile.

"Suntem interesați de toate programele care sunt dedicate tinerilor și care pot să implice tinerii. Pe de o parte continuă experiența care a început anul trecut cu Cluj 'Capitala Europeană a Tineretului', unde s-au acumulat mai multe lecții învățate; în al doilea rând este un program foarte interesant care pleacă de la tineri, este pentru tineri, implică tinerii. Nu este un program de genul de sus în jos în care cineva vine și spune: trebuie să faceți asta! Este un program mai degrabă de jos în sus, în care tinerii sunt cei care au inițiative, ei sunt cei care se implică și desfășoară proiecte. MTS va sprijini ideea de 'Capitală a Tineretului în România'. (...) Ceea ce ne propunem să facem este ca în noiembrie să avem o serie de evenimente, o gală a tineretului din România, care a ajuns deja la a treia ediție", a afirmat Popescu.

Potrivit organizatorilor, obiectivul programului ''Capitala Tineretului din România'' este să implementeze strategii de dezvoltare locale pentru tineri și să-i implice activ în procesele decizionale din orașele lor pe teme ce țin de educație, cultură, politică demografică și alte domenii de interes, dar și să stimuleze autoritățile publice locale și companiile private să susțină proiectele propuse în cadrul programului.

Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015, în cifre: peste 1 milion de participanţi şi peste 1 mie de evenimente

Etichete
Comenteaza