UDMR, acuzaţii la adresa Ministerului Culturii
Potrivit unui comunicat al UDMR transmis, vineri, pelerinajul, care are loc de Rusalii la Şumuleu Ciuc, a devenit cea mai importantă sărbătoare religioasă şi naţională a maghiarilor de pretutindeni, la ea participând, an de an, aproape o jumătate de milion de persoane din Transilvania şi din alte părţi ale lumii.
"Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), întrunită în Etiopia, nu a inclus Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO. Pentru noi, decizia luată de UNESCO este demoralizantă şi revoltătoare, în acelaşi timp. Pelerinajul, care are loc de Rusalii la Şumuleu Ciuc, a devenit cea mai importantă sărbătoare religioasă şi naţională a maghiarilor de pretutindeni, la ea participă, an de an, aproape o jumătate de milion de persoane din Transilvania şi din alte părţi ale lumii.
Includerea în Patrimoniul cultural universal UNESCO ar fi însemnat pentru această manifestare, extrem de importantă, protecţie sporită, dar şi recunoaşterea pe care o merită această moştenire străveche a secuimii. Din nefericire, astăzi, acest lucru nu s-a întâmplat pentru că, din partea comunităţii maghiarilor din România, a iniţiatorilor, nimeni nu a fost prezent atunci când a trebuit să fie susţinută propunerea. Nu numai că reprezentanţii Ministerului Culturii din România nu au susţinut iniţiativa, dar chiar au mulţumit pentru respingerea acesteia, ignorând efortul depus de cel puţin o sută de specialişti, dar şi dorinţa profundă a maghiarimii din Transilvania ca Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc să fie inclus pe lista patrimoniului universal. Pentru noi, atitudinea discriminatorie a părţii române este de neînţeles", a arătat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în documentul citat.
Reprezentanţii UDMR au precizat că, în urmă cu patru ani, Kelemen Hunor, în calitate de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, a propus includerea pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO a celei mai mari manifestări religioase şi culturale a secuilor, Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc.
"În toată această perioadă au fost mai multe tentative de a împiedica materializarea acestei iniţiative, iar acum, în decembrie 2016, aceste încercări au reuşit. Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc nu se poate bucura de recunoaştere şi protecţie internaţională", se mai arată în comunicatul UDMR.
În dosarul care a însoţit propunerea înaintată UNESCO în martie 2012, demersul a fost întărit de mai multe asociaţii maghiare şi instituţii.
"Propunerea a fost susţinută, în primul rând, de documentaţia realizată de etnograful Tánczos Vilmos. Comisia de experţi constituită în vederea întocmirii dosarului a evidenţiat importanţa religioasă şi culturală a pelerinajului. A fost pentru prima dată când România a înaintat UNESCO o propunere privind patrimoniul religios şi cultural. Din 2012 era ştiut în mod cert că o decizie finală a comisiei de specialitate a UNESCO va fi elaborată chiar şi după doi ani însă, din cauza schimbărilor de Guvern, procedura a durat şi mai mult. După predarea dosarului, comisia respectivă a solicitat câteva completări de natură tehnică, dar cum UDMR nu mai făcea parte din Guvern, Comisia Naţională pentru Patrimoniul Cultural Imaterial, aflat în subordinea Ministerului Culturii, nu a răspuns acestei solicitări. În aceste condiţii, termenul limită a fost depăşit şi astfel, întreaga procedură a trebuit reluată în 2014", au explicat reprezentanţii UDMR.
Aceştia au subliniat că o comisie a UNESCO pentru Patrimoniul cultural imaterial al umanităţii s-a întrunit în iunie anul acesta, a analizat dosarul şi a constatat că documentaţia prezentată este completă.
"La scurt timp, UDMR a aflat că Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii acţionează în vederea retragerii acestui dosar alcătuit de experţi, o iniţiativă care se bucură de acordul şi de sprijinul tuturor părţilor interesate. După o serie de proteste publice şi negocieri cu uşile închise, această tentativă a fost oprită", se mai subliniază în comunicatul UDMR.
Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a declarat că nu este vorba de o conspiraţie ci de o amânare birocratică. UNESCO a cerut o adăugire la dosarul de candidatură.