Începe Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, cel mai amplu eveniment de gen din ţară
- Scris de Ovidiu Cornea
- 27 Mai 2011, 11:30
- Cultură
- Ascultă știrea
Festivalul se va desfăşura între 27 mai - 3 iunie, în 60 de spaţii de joc şi va cuprinde 300 de evenimente, cu participanţi din 70 de ţări, fiind estimaţi aproximativ 60.000 de spectatori.
Ediţia din acest an va fi centrată pe ideea de comunitate şi va fi deschisă cu două spectacole-eveniment.
De la ora 17 va fi prezentat spectacolul "Idiotul", după Feodor Dostoievski, al companiei lituaniene Meno Fortas Nekrosius Theatre Company. Regia este realizată de Eimuntas Nekrošius, considerat "cel mai important regizor lituanian al tuturor timpurilor".
Cel de-al doilea spectacol care deschide oficial festivalul este "Transition", al companiei germane Aktion Theater Pan.Optikum, care va fi prezentat, în aer liber, de la ora 23. Reprezentaţia porneşte de la un text al scriitorului libanez Wajdi Mouawad şi prezintă un spectacol de lumină, instalaţii, acorbaţii şi muzică şi va fi rumat de un foc de artificii.
"Agenda de evenimente din acest an este una deosebit de bogată şi variată şi aduce publicului producţii reprezentative ale marilor companii din străinătate şi din România, spectacole de stradă în oraşul vechi şi în cetăţile şi bisericile fortificate medievale din împrejurimile Sibiului, spectacole de teatru-dans, flamenco, balet, dans contemporan, teatru de păpuşi, circ, spectacole de lumini, muzică, pantomimă, conferinţe, dezbateri, expoziţii de fotografie şi pictură, lansări de carte, instalaţii şi ateliere, care au loc atât în spaţii convenţionale, cât, mai ales, în spaţii neconvenţionale, transformând Sibiul într-o veritabilă capitală culturală a lumii", a precizat Constantin Chiriac, directorul festivalului.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat anual, de Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Lcoal Sibiu, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi alte instituţii culturale.