Concert in memoriam Jon Lord, unul dintre fondatorii Deep Purple, la Cluj VIDEO

Concert in memoriam Jon Lord, unul dintre fondatorii Deep Purple, la Cluj VIDEO
Clujenii sunt invitaţi vineri, de la ora 19, la un concert vocal-simfonic in memoriam Jon Lord susţinut de Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii "Transilvania", alături de soliştii Liviu Prunaru, Bianca Manoleanu şi Adrian Marcan, sub bagheta dirijorului Paul Mann.

Fostul clăpar şi compozitor, Jon Lord, a fost un prieten apropiat al lui Paul Mann, care a dirijat Orchestra Filarmonicii "Transilvania" în anul 2000, într-un turneu european de rock simfonic, împreuna cu Deep Purple.

Jon Douglas Lord s-a născut pe 9 iunie 1941 la Leicester. Specializat în orga Hammond şi pian, compozitorul şi claviaturistul englez este renumit pentru sound-ul de blues-rock. Acesta se numără printre fondatorii celebrei formaţii Deep Purple, dar a cântat si cu Whitesnake, Paice, Ashton & Lord, The Artwoods si Flower Pot Men. De asemenea, Jon Lord a fost un pionier în domeniul fusion rockului. Dintre compozitiile sale se remarca Concerto for Group and Orchestra. Artistul a decedat anul acesta, pe 16 iulie.

Din programul concertului de vineri, de la Casa Universitarilor, fac parte Recviemul german al lui Brahms şi Concertul de vioara de Antonín Dvorák.

Filarmonica de Stat "Transilvania", dirijată de Paul Mann, a avut onoarea de a participa într-un turneu alături de formaţia Deep Purple.

Etichete
Comenteaza