Coloanele sonore din filme ca Gladiatorul şi Harry Potter, pe scena Operei Române

Coloanele sonore din filme ca Gladiatorul şi Harry Potter, pe scena Operei Române
Coloanele sonore ale unor renumite producţii cinematografice şi de televiziune vor fi interpretate pe scena Operei Naţionale Române, în cadrul celei de-a doua ediţii a concertului "Simfonia Filmelor", susţinut de orchestra Agile.

Evenimentul ce va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică şi Artă Transilvania (TiMAF), în data de 15 octombrie, va fi moderat de tenorul Tiberius Simu care, prin interpretările sale, va întregi spectacolul dedicat cinematografiei şi muzicii simfonice.

Programul concertului va include interpretarea, sub conducerea dirijorului Kovács Dalma Lidia, ale coloanelor sonore din filme şi seriale de televiziune celebre, precum Gladiatorul, Harry Potter, Piraţii din Caraibe, Pearl Harbor, Stăpânul Inelelor sau Urzeala Tronurilor, alături de proiecţii video ce vor oferi publicului o experienţă inedită.

Tiberius Simu a debutat pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, şi-a continuat studiile în cadrul renumitei Academii de Teatru "Teatro alla Scala" din Milano, iar repertoriul artistului cuprinde roluri importante, precum Tamino din "Flautul fermecat", Don Ottavio din "Don Giovanni" de W. A. Mozart, Fenton din "Falstaff" de Giuseppe Verdi, Nemorino din "Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti, Almaviva din "Il barbiere di Seviglia" de Gioachino Rossini.

Biletele pentru concert se pot achiziţiona de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Române, preţul acestora fiind cuprins între 10 şi 50 de lei.

Cea de a patra ediţie a TiMAF va avea loc sub deviza "stART" în perioada 3-19 octombrie 2014 şi va cuprinde spectacole cu artişti internaţionali si naţionali, petreceri, competiţii de muzică, dans, fashion, graffiti şi reprezentaţii ale tuturor artelor. Evenimentele vor avea loc în peste 50 de locaţii din Cluj-Napoca, cu implicarea a peste 200 de voluntari.

Comenteaza