Corul Regal concertează la Cluj. Intrarea este liberă

Corul Regal concertează la Cluj. Intrarea este liberă

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, desfășoară în perioada 2018-2019 cel mai amplu proiect coral din România dedicat Centenarului Marii Uniri - turneul aniversar Capitalele Unirii.

După succesul primelor trei concerte ale turneului - lansarea de la București, care a avut loc la Biblioteca Națională a României, în 1 iulie, concertul din Râmnicu Vâlcea, care s-a desfășurat în Sala Lahovari a Filarmonicii Ion Dumitrescu, în data de 18 octombrie și cel din Iași, susținut în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu, în 2 noiembrie - Corul Regal urmează să evolueze la Cluj-Napoca, în Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic al UBB, sâmbătă, 24 noiembrie, începând cu ora 19:00. Intrarea este liberă. Invitatul special al concertului este Corala Voci Transilvane a Casei Municipale de Cultură Cluj-Napoca, condusă de dirijorul Adrian Corojan. Corul Regal va evolua sub bagheta dirijorului Andrei Stănculescu și va fi acompaniat la pian de Vlad Gînța. Amfitrionul serii va fi tânăra și talentata actriță Alexandra Apetrei.

Capitalele Unirii va marca această aniversare importantă pentru națiunea română prin ceea ce are mai de preț țara noastră: artă, cultură și spiritualitate. Proiectul dorește să realizeze o reparație istorică, reunind în mod simbolic, din punct de vedere muzical și artistic, toate provinciile istorice ale României, care în prezent intră în componența a patru state suverane: România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria.

Așadar, Corul Regal va evolua pe parcursul turneului alături de diferite ansambluri corale care își desfășoară activitatea în cele 8 orașe ale itinerariului. În plus, repertoriul ales de către Corul Regal cuprinde creații ale unora dintre cei mai importanți compozitori români de ieri și de azi, din toate provinciile istorice ale țării noastre. Corul Regal dorește să implice în mod activ generația tânără în seria de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, cu scopul de a afirma și dovedi că tinerii își asumă valorile și idealurile naționale.

Centenarul este despre trecut, despre prezent, dar, mai ales, este despre viitor. Așadar acest turneu este un preambul al unei campanii de promovare a vieții corale românești, care se va desfășura în perioada ce va urma. Nu în ultimul rând, turneul Capitalele Unirii va aduce un omagiu Familiei Regale a României, care a contribuit decisiv la realizarea evenimentelor de la 1918.

Comenteaza