Ediție aniversară a festivalului de muzică în șură din satul clujean Mera
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:18
- Cultură
- Ascultă știrea

Între 31 iulie și 3 august, șura din satul clujean Mera, comuna Baciu, își deschide porțile pentru a zecea oară iubitorilor de world music și folclor. De la prima ediție din 2016, festivalul Mera World Festival și spațiul care îl găzduiește au trecut prin multe transformări și extinderi, dar au rămas fidele valorilor de la început.
„Încă de la prima ediție am simțit că nu am creat ceva nou, ci că am eliberat un spirit deja prezent. Acest festival are un suflet propriu, care merge dincolo de trupele invitate, de luminile scenei sau de program.
Cântecele din zori ale Țării Călatei, muzica romilor din Rajasthan, ritmurile africane, melodiile mexicane, flamenco-ul iberic, fanfarele sârbe – toate au aparținut mereu aceleiași lumi. Asta a simțit și compozitorul Béla Bartók și oricine vine la Mera simte pe pielea lui această conexiune.
Multe s-au schimbat în ultimii 10 ani, dar sufletul Mera World Music a rămas același. Nu ne-am dorit niciodată să devenim mai mari sau mai strălucitori – și e bine așa. Am reușit asta pentru că publicul nostru a fost mereu alături de noi. Ei iubesc Mera exact așa cum au cunoscut-o din prima clipă. Le mulțumim din inimă!
Vă invităm să sărbătorim împreună faptul că, în toată această goană și schimbare, am reușit să păstrăm Mera un loc în care toată lumea se simte acasă!”, au declarat organizatorii, Bethlendi András și Varga Zoltán László.
Nouă scenă a festivalului
Pentru ediția aniversară, organizatorii pregătesc și câteva surprize: festivalul se extinde cu o nouă scenă, în vecinătatea scenei principale. Aici vor avea loc concerte de zi cu atmosferă mai intimă, dar și debuturi ale unor trupe tinere.
O trupă iubită de public revine la Mera pentru a celebra a 10-a ediție! În 2017 și 2018, numele trupei mexicane Guajiro Calentano a fost pe buzele tuturor: cu o energie debordantă și o bucurie de a cânta molipsitoare (nu doar pe scenă, ci și în public!), trupa a devenit rapid una din favoritele participanților la festival. Vara aceasta revin direct din Mexic cu amestecul lor unic de muzică afro-guerrerense și Tierra Caliente combinată cu son cubanez și portorican, rumba, cumbia, reggae și alte ritmuri latino.
Los Orangutanes
Din Serbia vine fanfara multipremiată Kristijan Azirovic Orchestra, purtătoare a unei tradiții cu adevărat impresionante. Tot la Mera urcă pe scenă și Los Orangutanes, cu un mix exploziv de cumbia, născut din întâlnirea unor muzicieni din Peru, Uruguay și Ungaria, dar și australienii de la Vardos, care rescriu într-un mod inedit poveștile muzicale ale călătoriilor lor prin România, Ungaria și Balcani.
Un alt concert special va fi cel al trio-ului italian Daria & Bruno, care aduce la Mera un spectacol în care melodii din Mexic, Cuba, Franța, România și Serbia se împletesc cu tradițiile muzicale din sudul Italiei.
În cele patru zile de festival vor avea loc peste 20 de concerte și o mulțime de activități de zi: ateliere de dans și cântec popular, curte gastronomică, programe pentru copii, degustări de pălincă, conferințe și prezentări etnografice.
Lista completă a artiștilor este disponibilă pe site-ul oficial de unde pot fi achiziționate bilete și abonamente la preț redus până pe 26 iulie.
Prețul biletelor este cuprins între 119 și 349 de lei.