"Excesul de invidie, bârfă şi orgolii dăunează grav sănătăţii". Spectacol impresionant în încheierea Temps D'Images la Cluj FOTO

Doi absolvenţi ai Facultăţii de Teatru din Cluj, Andreea Gavriliu şi Ştefan Lupu, au oferit un spectacol plin de dinamism, satiră, acrobaţie, corporală dar şi verbală, în încheierea festivalului Temps D'Images din Cluj.

În spectacolul "Zic Zac" cei doi absolvenţi ai Facultăţii de Teatru şi Telviziune din Cluj, la clasa actorului Miklos Bacs, secondaţi de Gabriel Costin, au impresionant audienţa cu o combinaţie de dans, actorie, respectiv un text inspirat, plin de umor şi parodie.

Andreea Gavriliu şi Ştefan Lupu dansează timp de o oră în mai toate poziţiile, urcând şi coborând pe sub masă, cocoţându-se unul în braţele celuilalt, în scene când de senzualitate, când de agresivitate înăbuşită, fără a aluneca însă în trivial, respectiv în violenţă.

Cei doi, care au conceput spectacolul, pun în scenă povestea unei întâlniri între un "el" şi o "ea", într-un restaurant, rendez-vous-ul parcurgând variate etape, de apropiere, senzualitate, respingere, gingăşie, spectiv de atitudine "macho".

Tânărul şi tânăra se adaptează din mers muzicii, pe alocuri doar sunetelor, difuzate după bunul plac al unui DJ îmbrăcat în ţinute extravagante, costumaţia lui având uneori un aer grotesc.

Ritmicitatea mişcărilor celor doi este una specială, cu diverse sacadări şi contorsionări, alerte, ce menţin antrenul reprezentaţiei. Protagoniştii utilizează o gamă mai largă de mişcări scenice, pe alocuri cu caracter parodic, de la unele ce aduc aminte de dans sportiv, disco, balet, la altele specifice dansului contemporan. Pereche armonioasă pe scenă, cei doi dau dovadă de elasticitate, vigoare şi energie fizică impresionante.

Prima parte a spectacolului cuprinde exclusiv scene de dans, însă o parte plină de savoare a reprezentaţiei este şi cea de-a doua, cu replici rostite, fiind remarcabilă amestecarea proverbelor în "zic - zac", după cum o spune şi titlul.

Unele elemente de decor şi costumaţie inspiră amuzamentul, de la pupitrul DJ-ului, cu un indicator de radio care se mişcă la un moment dat în gol, la îmbrăcămintea acestuia, alternând între grotesc, hilar şi extravagant. De asemenea folosirea meselor găurite la mijloc, ca nişte guri ce ameninţă să îi înghită pe cei doi, se dovedeşte o găselniţă foarte inspirată.

Spectacolul capătă în final o notă de reflexivitate, transmisă când într-un mod mai medidativ - cu trimiteri la frică, moarte, când prin intermediul parodiei: "excesul de invidie, bârfă şi orgolii dănează grav sănătăţii".

"Zic Zac" a ridicat în picioare spectatorii care au umplut sala studio a Fabricii de Pensule duminică, la penultimul spectacol din festivalul "Temps D'Images", organizat între 9-17 noiembrie la Cluj.

Axat pe spectacole de teatru, dans şi video, Temps D'Images, organizat de asociaţia Colectiv A, are încă o dată meritul de a fi un promotor al spectacolelor de dans contemporan updatate cu tendinţa actuală în domeniu, la nivel internaţional.

La spectacol au fost prezenţi şi apreciaţii actori Ionuş Caras şi Miklos Bacs, cel de-al doilea fost profesor, la Facultatea de Teatru şi Telviziune a UBB al Andreei Gavriliu şi al lui Ştefan Lupu.

Cei doi actori au fost colegi ulterior la masterul de Coregrafie al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (UNATC) din Bucureşti. Spectacolul "Zic Zac" a fost produs dealtfel de UNATC.

Andreea Gavirliu este în prezent actriţă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi are în repertoriu roluri în spectacole regizate de Alexandru Dabija şi Radu Afrim. Ştefan Lupu este actor la Teatrul Mic din Bucureşti. Pe lângă numeroase roluri dramatice a colaborat cu cunoscutul coregraf Gigi Căciuleanu la spectacolul "D'ale noastre", de la Teatrul Naţional Bucureşti.

Comenteaza