Începe Photo Romania Festival. Ce noutăţi aduce ediţia din 2015

Începe Photo Romania Festival. Ce noutăţi aduce ediţia din 2015
160 de invitaţi, 70 de expoziţii, 20 de workshop-uri şi concerte susţinute de artişti precum Byron, Nico de Transilvania şi Les Elephants Bizarres: acesta este rezumatul ediţiei din 2015 a Photo Romania Festival, eveniment ce va avea loc în perioada 15-27 mai, la Cluj.

Evenimentele din cadrul celor 10 zile de festival se vor desfăşura în mai multe locaţii din Cluj-Napoca - Casino, Parcul Central, Bastionul Croitorilor, Casa Tranzit, Muzeul de Artă, Canalul Morii, cafenele şi Turda - Centrul Raţiu pentru Democraţie, Salina Turda, Fabrica de timp liber.

Muzeul Naţional al Fotografiei, punctul zero al festivalului

Muzeul Fotografiei, proiect pornit în 2013 în cadrul primei ediţii a festivalului, va fi găzduit de clădirea deţinută de designerul de interior Sani Stranski, în Piaţa Ştefan cel Mare, la numărul 18. De altfel, clădirea va fi anul acesta şi Casa Photo România. "Muzeul temporar va fi inclus şi în cadrul Nopţii Albe a Muzeelor. Va avea scop educativ, mare parte a expoziţiilor fiind expuse aici. Tot în această locaţie se vor desfăşura şi workshop-urile. Cel ce deţine clădirea vrea să o transforme într-un hub cultural, un spaţiu de socializare artistic. Încep cei de la Zilele Arhitecturii, continuăm noi şi vor veni şi alţii. De o clădire permanentă pentru muzeul nostru sperăm să putem vorbi mai multe anul viitor. Noi nu renunţăm la proiect, momentan avem un muzeu nomad", a declarat Cătălin Bellu Balog, unul dintre organizatorii Photo Romania Festival. 

Academia Photo Romania: 20 de workshop-uri

Atelierele din acest an vor fi coordonate de artiști fotografi sau specialiști în teoria fotografiei precum Ionel Onofraș, Laura Bâlc, Bo Zwir, Cristian Bassa, Ionuț Caras, Geo Dobre sau Daniel Penciuc. Workshop-urile le sunt adresate tuturor fotografilor profesioniști sau amatori, dar și iubitorilor de fotografie sau celor interesați de fotografia de arhitectură, cea de nuntă, fashion sau chiar de fotografia dentară.

"Vrem să fim conştienţi de realitatea în care trăim aşa că, anul acesta Geo Dobre va ţine un atelier interesant, unul dedicat fotografiilor realizate cu telefonul mobil. Noi suntem de părere că oricine poate învăţa, simţi şi exprima fotografia. De asemenea, ne vom îndrepta atenţia şi spre cei mici. Avem un eveniment dedicat părinţilor şi copiilor", a precizat Sebastian Vaida, directorul artistic al festivalului. 

70 de expoziţii semnate de artişti români şi străini 

"Festivalul se extinde, prin numărul tot mai mare de fotografi care vor expune şi care provin din multe ţări din Europa. Amintim doar câteva, precum Italia, Spania, Franţa, Ungaria, Grecia. O colaborare cu element de noutate este un parteneriat între Festivalul Photo Romania şi Festivalul Nordic Light din Norvegia, ai cărui reprezentanţi vor fi, în acest an, invitaţi de onoare la Cluj", a mai spus Vaida. 

Unul din invitaţii speciali este Sylvia Plachy, fotografă născută la Budapesta şi care acum locuieşte în New York. Ea va expune pentru prima dată în România, la Cluj-Napoca, în 22 mai, la Muzeul de Artă. Evenimentul este inclus în secţiunea "Ziua Fotografilor Maghiari". 

"De interes sunt multe dintre proiectele realizate special pentru Photo Romania, cum ar fi expoziţia şi documentarul dedicate minorităţii rome din România. Continuăm proiectul „România în culori" printr-o expoziţie de grup de excepţie, care va reuni lucrările a peste 25 de fotografi români. De asemenea, multe expozitii vor arăta top-uri în fotografie, adică unele dintre cele mai apreciate şi premiate fotografii, în diverse domenii", a specificat Vaida.

Reţea comună de festivaluri în Europa

Un alt proiect demn de atenţie este Industry Days, care va reuni organizatori de festivaluri de profil din Europa cu intenţia de a învăţa unii de la alţii şi de a iniţia proiecte comune de promovare a fotografiei şi a fotografilor.

Cele mai recente echipamente foto, testate la Cluj

În cadrul Photo Romania Festival va exista o "Zi Nikon", iar pe parcursul festivalului vor fi prezenţi la Cluj fotografi de marcă, ambasadori ai companiei japoneze. 

Proiectul Photo Romania 2015 este finanţat prin intermediul Granturilor SEE 2009-2014, programul PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultura şi artă în cadrul patrimoniului cultural european" şi cofinanţat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca. Bugetul total al organizatorilor e de 200.000 de euro (fonduri publice, parteneri și fonduri norvegiene. Fondurile au fost necesare pentru un proiect mai amplu, desfăşurat pe parcursul a 18 luni: Academia Photo România, festivalul de la Cluj, Caravana Photo România în oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov, dar şi o serie de workshop-uri ce vor avea loc la toamnă. "Ne bucurăm să spunem că am primit finanţare de la Ministerul Culturii, dar şi de la Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean. De asemenea, avem şi un sponsor important. Acest lucru ne permite să avem invitaţi de marcă şi un număr însemnat de expoziţii, ateliere, conferinţe, etc", a punctat Cătălin Bellu Balog. 

Creat în 2010, sub titulatura FIAF, Festivalul Photo Romania a adus fotografia în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a reuşit să înscrie Clujul în reţeaua mondială a festivalurilor de fotografie de înaltă ţinută. De altfel, prestigioasa publicaţie britanică The Telegraph a inclus Photo Romania în lista celor mai importante festivaluri de profil din lume.

Ediţia din acest an a festivalului este inclusă în calendarule evenimentelor "Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015". 

Vezi programul festivalului aici. 

 

Comenteaza