Lansarea volumului „Brâncuși inspiră poezie” – o întâlnire între sculptură, cuvânt și creativitatea unei noi generații

Lansarea volumului „Brâncuși inspiră poezie” – o întâlnire între sculptură, cuvânt și creativitatea unei noi generații

O operă de artă este vie atâta timp cât poate fi chestionată și reinterpretată. Volumul „Brâncuși inspiră poezie”, editat de Anda Ionaș și Daria Bârsan este rezultatul unui demers cultural și educațional care și-a propus să apropie adolescenții de patrimoniul artistic românesc și să transforme întâlnirea cu opera lui Constantin Brâncuși într-o experiență de creație personală.

După lansarea de la Timișoara, volumul va ajunge la Cluj, unde va fi prezentat publicului duminică, 27 septembrie 2026, de la ora 17:00, la Book Corner Librarium. Publicarea sa este punctul final al proiectului cu același nume, derulat de Asociația Culturală In Ars Veritas, cu finanțarea Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Tineret în Acțiune 2026. Proiectul a pornit de la ideea că patrimoniul nu este doar un spațiu al memoriei, ci poate deveni o sursă vie de inspirație pentru generațiile tinere.

Cartea reunește vocile a 37 de liceeni și studenți din județele Timiș, Sibiu, Cluj și Alba, care au fost invitați să privească opera lui Brâncuși dincolo de reperele consacrate și să o transforme într-o experiență personală. În cadrul proiectului, tinerii au participat la ateliere prin care au descoperit creația lui Brâncuși și și-au cizelat scrisul. Mentori le-au fost artistul vizual Ilie Mitrea și poetul Radu Vancu.

Dimensiunea interdisciplinară a proiectului este completată de contribuția studenților Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, care au realizat lucrări de grafică alb-negru, inspirate din poeziile participanților. Astfel, volumul creează un dialog între arte, reunind într-un singur proiect perspectivele unor tineri aflați la început de drum artistic.

La lansare va lua cuvântul scriitorul, istoricul și publicistul Ovidiu Pecican. Evenimentul se va încheia cu un recital al poeților prezenți.

Proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .