Lucrările unui scriitor clujean, remarcate la Bookfest

Lucrările unui scriitor clujean, remarcate la Bookfest
La ediţia din acest an a Salonului Internaţional de carte Bookfest, un scriitor clujean şi-a lansat nu unul, ci trei volume. Unul dintre ele, o carte de eseistică, a fost apreciat în mod deosebit, fiind inclus într-un top literar al celor mai interesante opţiuni de lectură.

Topul realizat de revista "Actualitatea Literară", prezintă scurte interviuri cu autorii a zece volume de poezie, dar şi cu alţi opt scriitori, autori ai unor lucrări de altă factură artistică, printre care se numără cărţi de proză şi lucrări de eseistică.

La partea de eseistică s-a făcut remarcat scriitorul şi jurnalistul clujean Octavian Hoandră, care a fost inclus în top cu volumul "Opiniile unui străin absolut", o colecţie de articole publicate în ZIUA de CLUJ. Pe lângă acest volum, Hoandră şi-a lansat la Bookfest şi două volume de poezie, intitulate "Ianuarie şi alte amărăciuni" și "Fiecare pustiu cu vorbele lui".

În interviul publicat în "Actualitatea Literară", scriitorul clujean vorbeşte despre sursele sale de inspiraţie şi de modul simplu şi natural în care se desfăşoară actul de creaţie. "Nu ştiu (încă) dacă ceea ce scriu este poezie sau altceva. Eu, ca să fiu cinstit, nu mă consider scriitor, ci mai degrabă un om care gândeşte şi simte scriind. Răspunsul ar fi, deci, acela că eu trăiesc, mă trăiesc pe mine şi fiecare secundă ce mi se dă încercând, prin aceste notaţii, scrise pe IPHONE, la cafenea, să descopăr chiar sensul, sau înţelesul acestei secunde care trece, a celei care a trecut de mult şi mi-o amintesc; cred că asta e suficient", a declarat Octavian Hoandră.

Octavian Hoandră și-a început cariera jurnalistică la 30 de ani, având la acea vârstă o comuniune cu scrisul și două cărți publicate. A publicat la mai multe ziare fără a avea vreun angajament, debutul, însă, i-a fost marcat de funcția de redactor la celebra revistă "NU". Și-a creat un stil propriu, fapt pentru care nu a avut niciodată un model în această meserie. "Totuși, am fost influențat de Sorin Roșca Stănescu, iar mai târziu, la Cluj, de Adrian Marino", după cum a menționat Hoandră într-un interviu publicat de ZIUA de CLUJ.

Volumul său de debut în poezie, "Jurnal  la Klausenburg", lansat în decembrie 2011 la Cluj-Napoca, a atras atenţia unei edituri franceze, care, în 2013, a decis să publice o variantă în limba franceză a acestuia. Octavian Hoandră a mai publicat, începând cu 1992, încă două romane, un volum de proză scurtă şi două volume de publicistică.

 

 

 

Comenteaza