Miracolul Naşterii Domnului, prin ochii unui copil

Miracolul Naşterii Domnului, prin ochii unui copil
Cu sărbătorile la uşă, prin oraş apar tot mai multe evenimente dedicate. Publicul clujean va putea vizita începând de miercuri expoziţia foto “Miracolul Naşterii Domnului prin ochi de copil”, găzduită de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Expoziţia cuprinde lucrări realizate de elevii claselor V-VIII ai Şcolii Gimnaziale Speciale Centru de Resurse şi Documentare privind Educaţia Integrată/Incluzivă, ce au fost coordonaţi de profesorii Olga Simina, Mihaela Cioban, Monica Nechita şi Daniela Bodea. 

Exponatele sunt lucrări unicat, cu varietate de reprezentare ca dimensiuni, tehnică şi stilistică, realizate manual pe suport de sticlă (icoane), vegetal (împletituri din pănuşă sau diverse fibre vegetale) sau pe hârtie (lucrări de pictură).

"Prin acest eveniment se doreşte marcarea Sărbătorii Naşterii Domnului, promovarea talentului şi creativităţii copiilor cu nevoi speciale în comunitate şi perpetuarea tradiţiilor româneşti", au afirmat organizatorii.

Expoziţia va fi deschisă publicului de miercuri până în data de 23 decembrie şi va putea fi vizitată în zilele de marţi, joi, vineri şi sâmbătă între orele 10:00 şi 16:00, iar miercuri, între orele 12:00 şi 18:00.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Comenteaza