Muzeul de Artă redevine scena de muzică TIFF
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:00
- Cultură
- Ascultă știrea

Ca în fiecare an, Muzeul de Artă se transformă în scena de muzică la cea de-a 24-a ediție TIFF! Între 14 și 22 iunie, artiști din România, Germania, Ucraina, SUA, Canada sau Franța vor pregăti show-uri indie, alternative rock, jazz, post punk, folk sau hip-hop. Spațiul din curtea Muzeului de Artă se va deschide de la ora 17:00 și include un bar și o zonă de lounge. Concertele vor avea loc zilnic de la ora 19:00.
Sâmbătă, 14 iunie, 19:00
Concert Eyedrops (România)
EYEDROPS - Visători pragmatici, melancolici progresiști, introverți gălăgioși. Concertele lor au fost descrise ca fiind în mod paradoxal energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie, iar discursul băieților este caracterizat de o surprinzătoare sinceritate.
EYEDROPS și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, trupa și-a consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare", „Prezent", „Bicicleta" sau "Mai Stai".
Duminică, 15 iunie, 19:00
Concert Amphitrio (România)
Amphitrio este un proiect de jazz contemporan iniţiat în anul 2020, avându-i în componenţă pe pianistul și compozitorul Andrei Petrache, basistul Mike Alex și percuţionistul Philip Goron, instrumentiști cu o fundaţie solidă în muzica clasică și alternativă.
Povestea din spatele acestui trio vorbește despre prietenie, despre plăcerea de a cânta și de a improviza într-o formulă bine sudată, indiferent de faptul că fiecare dintre cei trei activează simultan în multiple alte proiecte.
Luni, 16 iunie, 19:00
Gudrun Gut (Germania)
Povestea lui Gudrun Gut se întinde pe parcursul multor ani, scene și sunete, începând cu subcultura „diletanților ingenioși" din Berlinul anilor '80, ca parte din Mania D, Einstürzende Neubauten și Malaria!, până la Matador și un amplu catalog solo al lucrărilor sale ulterioare.
Talentele ei depășesc sfera muzicii, incluzând și fondarea unor case de discuri (imprinturile influente Moabit Musik și Monika Enterprise), activitatea de prezentatoare și producătoare radio alături de Thomas Fehlmann (10 ani de Oceanclub Radio pentru RadioEins), organizarea de seri în cluburi (colectivul de pop electronic progresiv Oceanclub), curatoriat de festivaluri (împreună cu Fehlmann/Meteo pentru MarkeB, sau în prezent UM-Festival) și recente colaborări experimentale feministe (Monika Werkstatt).
Concertul Gudrun Gut este posibil la TIFF.24 cu sprijinul Centrului Cultural German Cluj-Napoca.
Marți, 17 iunie, 19:00
Postman (Ucraina)
Kostiantyn Pochtar, cunoscut mai bine sub numele de Postman, și-a început odiseea muzicală la Kiev, compunând cântece intime de tip „city folk", doar cu o chitară și o muzicuță. Primele sale piese surprindeau farmecul cotidian al vieții urbane din orașul natal, oferind un sunet acustic, neșlefuit, care reflecta atmosfera locurilor familiare. Una dintre aceste compoziții timpurii, „Kyivski Vulytsi" (Străzile Kievului), a avut un succes răsunător și este considerată de mulți drept un imn neoficial al capitalei Ucrainei.
De-a lungul anilor, Postman a explorat teritorii muzicale necunoscute. Noi peisaje sonore, aflate la granița dintre psihedelicul blând și art pop, au devenit tot mai bogate și mai complexe, redefinind muzica folk tradițională și oferind ascultătorilor o călătorie prin teritorii familiare, dar mereu surprinzătoare.