Pe muzica celor de la Big Band-ul Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", trupa "Juggling" va oferi clujenilor prezenţi diseară în Piaţa Unirii un spectacol de jonglerii cu foc.
Clujenii sunt invitaţi joi, de la ora 21.30, la o proiecţie specială ce va avea loc la Casa Tranzit. Eveniment este organizat în cadrul Zilelor Clujului.
Bursa care poartă numele criticului de film Alex Leo Şerban va fi oferită în acest an unui tânăr sub 35 de ani care s-a afirmat și remarcat în zona de jurnalism și/sau critică de film, cu potențiale aptitudini pentru a deveni programator de festival.
Prima ediţie a Festivalului Operelor Naţionale din România s-a încheiat luni seară la Cluj, cu reprezentaţia spectacolului "Nabucco 12" al Operei din municipiu.
1265 - S-a născut poetul şi filozoful italian Dante Alighieri: "Divina Comedie", "Infernul", "Purgatoriul" (d. 1321)
Două spectacole, din Austria şi Germania, au impresionat în primele zile ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Clujenii sunt invitaţi miercuri, de la ora 19, în studioul de concerte al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", la spectacolul de muzică şi poezie "Antifonia şi invitaţii săi".
Tricentenarul naşterii lui Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) este celebrat de Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" prin expoziţia „Rousseau citit cu acul gravorului", ce va fi vernisată joi.