Parcul Etnografic din Cluj trece la ora de iarnă

Parcul Etnografic din Cluj trece la ora de iarnă
Programul de vizitare al Parcului Etnografic Național Romulus Vuia (secția în aer liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei) trece la ora de iarnă.

În acest an, începând cu 25 octombrie, până anul viitor, în 26 martie, programul de vizitare va fi între orele 09:00 şi 16:00 (ultima intrare ora 15). Secția din Palatul Reduta este deschisă de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 18:00 (ultima intrare, ora 17:00).

Parcul Etnografic Cluj, primul muzeu în aer liber din România, a fost înfiinţat la 1 iunie 1929, ca secție a Muzeului Etnografic al Ardealului, prin hotărârea Ministerului Cultelor şi Artelor. Întemeietorul parcului, etnograful Romulus Vuia, a optat pentru o formă de organizare în care unele gospodării rurale originale urmau să fie locuite de ţărani, antrenaţi în activităţi economice tradiţionale. Suprafața inițială a parcului era de 75 de hectare.
 
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a construcțiilor din Parcul Etnografic au fost distruse. La întoarcerea la Cluj, în 1945, dintre unităţile transferate în cadrul Parcului Naţional se mai păstrau doar casa moţului văsar din Vidra, comuna Avram Iancu, şi restaurantul muzeului, Gaudeamus.
 
În 1956, Teodor Onișor și Valer Butură au restructurat planul tematic al parcului, stabilind criteriile științifice pe baza cărora urmau să fie transferate construcțiile în Parcul Etnografic, precum și zonarea etnografică a Transilvaniei.
 
Această viziune novatoare, adoptată ulterior în majoritatea muzeelor europene de profil, a fost abandonată din cauza unei conjuncturi nefavorabile, realizându-se, printr-o ajustare a planului iniţial, doar sectorul tehnic şi cel al gospodăriilor zonale, organizate spaţial pe numai 16 ha, într-o reţea aerată ce sugerează  structura unui sat tradiţional răsfirat.
 
Selectate riguros, cu discernământ şi probitate ştiinţifică, în urma unor îndelungate campanii de cercetare, de către trei generaţii de muzeografi etnografi, stimulaţi de devotamentul profesional al unor personalităţi marcante, de talia regretatului Valeriu Butură, construcţiile expuse - majoritatea datate prin inscripţii - se numără printre cele mai vechi şi mai valoroase monumente de arhitectură din patrimoniul etnografic al României.

Comenteaza