Priveşte, citeşte! 14.10.2010

Priveşte, citeşte! 14.10.2010
Colosul cu picioare de hârtie de Tiberiu Fărcaş
Editura Eikon
Preţ: 60 lei (30 la lansarea de astăzi)
Jurnalist cu 16 ani de experienţă, Tiberiu Fărcaş şi-a asumat în 2007 un proiect ambiţios şi dificil: scrierea unei istorii a presei scrise clujene din ultimii 20 de ani. El şi-a subintitulat volumul “o istorie subiectivă şi ilustrată”, dar pentru oricine răsfoieşte cartea de 400 de pagini format mare e limpede că Fărcaş a realizat un studiu profesionist, extrem de detaliat, foarte bine documentat, care acoperă complet domeniul de cercetare. Ziare care există de două decenii şi publicaţii cu o singură apariţie, jurnalişti cu ani buni de experienţă şi “boboci” într-ale presei, proiecte media de anvergură şi “experimente” care s-au dovedit nereuşite sunt trecute în revistă de Tiberiu Fărcaş într-un volum interesant, bogat ilustrat şi unic. Partea subiectivă a “istoriei” presei clujene va fi resimţită probabil de jurnalişti, care-şi vor aminti de alte vremuri. Cartea va fi lansată astăzi, la ora 18:00, în foaierul Colegiul Academic al Universităţii “Babeş-Bolyai”.

“Am simţit nevoia să scriu această carte pentru că nu exista aşa ceva. Cred că ea va fi utilă pentru viitoarele generaţii de jurnalişti, ca să ştie că presa clujeană nu vine de nicăieri, că are o tradiţie”, a explicat Tiberiu Fărcaş. “M-am gândit în primul rând la studenţi când am demarat proiectul, dar şi la pasionaţii de gazetărie”, a adăugat el. Deşi cunoaşte breasla presei din interior, cu defecte şi calităţi, Fărcaş spune că nu a judecat într-un mod părtinitor. “Nu am umori atât de mari încât să umbrească un proiect intelectual. N-am urmărit o reglare de conturi. Am urmat exemplul unui maestru indirect, Adrian Marino, care spunea că instrumentele de cunoaştere trebuie să fie cât mai bine documentate, cât mai analitice şi cât mai reci, şi în foarte puţine cazuri există în carte opinia mea. Volumul şi-a propus să fie o radiografie cât mai exactă a acestui domeniu aflat sub semnul neaşezării şi efemerului”, a mai spus Tiberiu Fărcaş.


Comenteaza