Priveşte, citeşte! 16.10.2010

Priveşte, citeşte! 16.10.2010
Filme care se cer savurate, cărţi pe care nu îţi va părea rău că le-ai descoperit, dar şi producţii de cinema ori volume ce nu merită osteneala.
“Red”
Cu: Bruce Willis, Morgan Freeman
Regizor: Robert Schwentke
Odeon Cineplex
Cinema City

Frank Moses, Joe Matheson, Marvin Boggs şi Victoria au fost agenţi CIA de top până în momentul în care s-au retras din activitate, însă secretele pe care le cunosc din interiorul organizaţiei îi transformă în ţinte vii pentru un asasin high-tech. Întrucât existenţa sa liniştită şi idilică este ameninţată, iar femeia pe care o iubeşte este în pericol din cauza dezvăluirii identităţii lui, Frank Moses apelează la ajutorul membrilor fostei sale echipe, într-un efort disperat de a supravieţui. Cei patru foşti agenţi secreţi trebuie să îşi folosească inteligenţa, experienţa şi abilităţile de luptători şi să colaboreze cât mai eficient dacă vor să rămână cu un pas înaintea urmăritorilor şi să îşi salveze vieţile. Misiunea aparent imposibilă de a pătrunde în cartierul general al CIA este dusă la capăt cu succes de către Joe, Frank, Victoria şi Marvin, care reuşesc să dejoace una dintre cele mai mari conspiraţii din istoria guvernamentală.

“The Countess”
Cu: Julie Delpy, Daniel Brühl
Regizor: Julie Delpy
Cinema City

Filmul dezvăluie povestea reală a “Contesei Sângeroase”, aşa cum era supranumită Contesa de Bathory. Se căsătoreşte devreme, la doar 14 ani, însă fragilitatea vârstei la care a luat în piept viaţa va contrabalansa forţa pe care o va dobândi în timp. Soţul ei, la început comandant de oşti, devenit comandant suprem al armatei maghiare, lipsind des şi destul de mult timp de acasă din cauza ocupaţiei, creează premisele pentru ca soţia lui să dobândească din ce în ce mai multă putere. Contesa este ajutată în demersul ei de buna sa confidentă, vrăjitoarea Anna Darvulia, şi capătă în timp puteri care o făceau admirată şi urâtă deopotrivă. După moartea soţului ei, contesa de Bathory se îndrăgosteşte de un nobil, dar obsesia faptului că nu mai este îndeajuns de tânără pentru a-l fermeca pe acesta o determină să facă baie în sângele fecioarelor, din dorinţa şi convingerea că astfel va rămâne veşnic tânără.

“An Education”
Cu: Carey Mulligan, Peter Sarsgaard
Regizor: Lone Scherfig
Arta

În anul 1961, în suburbiile Londrei, inteligenta adolescentă în vârstă de 16 ani, pe nume Jenny, se pregăteşte asiduu pentru a intra la Universitatea Oxford şi a satisface pretenţiile conservatorilor ei părinţi Jack şi Marjorie. Plictisită de rutina zilnică pe care o presupune viaţa de liceană, Jenny este fericită atunci când îl cunoaşte pe David, un bărbat carismatic şi fermecător, care este de două ori mai în vârstă decât ea. David o vrăjeşte repede pe fata lipsită de experienţă şi îi încântă atât de mult pe Marjorie şi Jack, încât aceştia îi permit lui Jenny să plece împreună cu el în excursii de weekend, să frecventeze baruri aglomerate până la ore târzii şi să meargă la concerte de muzică clasică şi la licitaţii de obiecte de artă. Îndrăgostită de David şi ademenită de acest stil de viaţă libertin şi luxos, Jenny uită de planurile de a deveni studentă la Oxford şi îşi pune astfel viitorul în pericol. Alternativa incitantă de educaţie pe care i-o oferă acest playboy stilat i se pare fetei mult mai atractivă decât educaţia tradiţională pe care a primit-o de la părinţi, dar riscul pe care şi-l asumă devenind o femeie sofisticată sub bagheta mentorului ei este acela de a uita cine este cu adevărat.

“Hipsters”
Cu: Anton Shagin, Oksana Akinshina
Regizor: Valery Todorovsky
Comedy Cluj
Victoria
sâmbătă, 22:30

Filmul spune povestea unui grup de tineri care trebuie să lupte pentru dreptul de a fi diferiţi de ceilalţi. O poveste fermecătoare cu multe schimbări de situaţie. Eroul principal al peliculei este Mels, un tânăr comsomolist al anilor 1950 în Moscova sovietică. Dedicat ideilor comuniste, el participă la “comandourile” împotriva “hipsterilor”, care ascultă muzică americană “decadentă” şi se îmbracă în culori vii, spre deosebire de restul cetăţenilor, care poartă salopete cenuşii. Într-una dintre “acţiuni”, Mels se îndrăgosteşte de una dintre victimele cărora le taie hainele cu foarfeca. Pentru a o cunoaşte mai bine, devine şi el un “hipster”, cumpărându-şi “la negru” haine ţipătoare şi discuri cu muzică americană, spre dezaprobarea vecinilor şi colegilor din universitate. El se va căsători în cele din urmă cu Polly, în timp ce grupul de “hipsteri” se dezorganizează, unii fiind arestaţi pentru “trafic de viniluri”, alţii duşi în armată sau trimişi în afara Moscovei.

(D. MIRCEA-RADU)


“Confesiunile unui asasin economic”
de John Perkins
Editura Litera
Preţ 29,90 lei

Asasinii economici, scrie John Perkins, sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează de miliarde de dolari ţări din întreaga lume. Ei redirecţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a SUA, cunoscuta USAID, sau de la alte organizaţii străine care lucrează pentru asistenţa financiară a statelor în curs de dezvoltare. Fondurile astfel atrase ajung apoi în conturile sau seifurile unor corporaţii transnaţionale sau ale familiilor care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele asasinilor economici sunt variate, de la rapoarte financiare frauduloase la alegeri trucate, mită, şantaj sau chiar crimă. Volumul lui Perkins, pe care autorul a fost sfătuit să nu-l publice, relatează chiar viaţa lui, de la calitatea de “asasin” la cea de avocat al victimelor. John Perkins a fost unul din angajaţii unei firme internaţionale de consultanţă care practica la scară largă asasinatul economic.

“Domnul K. eliberat”
de Matei Vişniec
Editura Cartea Românească
Preţ 27,95 lei

“«Domnul K. eliberat» este, în primul rând, un omagiu adus lui Kafka. Această carte este însă legată şi de un anume moment din viaţa mea: plecarea din România, în 1987. În România nu avusesem niciodată de gând să scriu un roman care să se raporteze direct la Kafka, scrisesem doar piese legate de lumea kafkiană în care trăisem. Ajuns la Paris însă, am simţit un şoc: şocul libertăţii. Ieşeam parcă dintr-o închisoare şi nu ştiam ce să fac cu libertatea mea. M-am simţit, brusc, ca personajul lui Kafka, domnul K., dar trăind o traumă în sens invers, altfel spus, nu şocul arestării, ci şocul eliberării”, îşi descrie Matei Vişniec cel mai recent volum. Pentru că e kafkian, dar pe dos, eroul scriitorului român nu se numeşte Josef K., precum personajul kafkian, ci Kosef J., eliberat pe neaşteptate dintr-o puşcărie unde stătuse ani buni, ca deţinut cuminte. Noua ipostază îl transformă pe Kosef într-un explorator al împrejurimilor care i-au fost până acum străine.

“Retrospectivă asupra Armaghedonului”
de Kurt Vonnegut
Editura Humanitas
Preţ 27,00 lei

Volumul publicat de Humanitas face parte din seria scrierilor despre război şi pace ale faimosului scriitor Kurt Vonnegut. “Tema principală a celor 12 povestiri şi eseuri inedite rămâne absurditatea războiului”, au remarcat cronicarii de la “USA Today”, în timp ce în “Seattle Times” se spune că “Măiestria lui Vonnegut atinge aici perfecţiunea: povestea şi personajele sale îmbină umorul cu atitudinea critică şi neîndurătoare la adresa societăţii”. Spiritul caustic al acestor fragmente este apreciat de toţi criticii, alături de hazul cultivat de autor. Ediţia română e publicată cu desenele lui Kurt Vonnegut. Scriitorul s-a născut în 1922 la Indianapolis, într-o familie cu rădăcini germane. A studiat chimia şi biologia. S-a dedicat complet scrisului din 1959. A scris printre altele romanele “Abatorul cinci”, “Pianul mecanic” sau “Micul dejun al campionilor”, care l-au consacrat pe plan internaţional. Kurt Vonnegut a murit în 2007.

“Tollinşi – Povestiri explozive
pentru copii”
de Conn Iggulden
Editura RAO
Preţ 44,50 lei

Acestea sunt primele trei poveşti cu tollinşi. Da, ei au aripi, dar nu sunt zâne. Tollinşii sunt mult mai puţin fragili decât zânele. De fapt, sunt cam la fel de fragili ca o cărămidă. În “Cum să arunci în aer tollinşi” este vorba, printre altele, de o fabrică de artificii care se construieşte la Chorleywood, iar tollinşii sunt folosiţi pe post de materie primă. Să fii azvârlit în sus spre cerul nopţii sau învârtit într-o roată de artificii nu este nici pe departe la fel de distractiv cum ni s-ar putea părea. Aşa că un tânăr tollin decide să-şi salveze semenii. În “Scăpărici şi moartea violetă” eroul nostru se confruntă cu propria-i execuţie. Din fericire, călăul are masca pusă cu faţa-n spate. Iar în “Burdufuri şi tollinşi întunecaţi”, societatea tollinşilor este confruntată cu o ameninţare venită tocmai din Dorset, care, din nou, este mult mai înspăimântătoare şi mai dramatică decât ar putea să ni se pară la început.

(C. GROZA)

Comenteaza