Priveşte, citeşte!: “Primăvară neagră”

Priveşte, citeşte!: “Primăvară neagră”
de Henry Miller
Editura Polirom
Preţ 24,95 lei
“Primăvară neagră”, roman interzis în spaţiul anglofon în momentul apariţiei sale, a fost publicat la Paris în 1936, la doi ani după “Tropicul Cancerului” şi cu trei ani înainte de “Tropicul Capricornului”. Alcătuită din 10 episoade doar aparent autonome, cartea este un colaj de schiţe, portrete, eseuri şi poeme în proză, pendulând în permanenţă între Brooklynul copilăriei şi tinereţii lui Miller şi Parisul anilor săi de maturitate.

Un adevărat vârtej de emoţii, impresii şi imagini, “Primăvară neagră” este, din punct de vedere stilistic, una dintre cele mai interesante opere ale scriitorului american şi, în acelaşi timp, o excelentă introducere într-un univers literar de o prodigioasă originalitate, a cărui unică regulă este aceea că nu există reguli. “De la Marlowe şi Shakespeare încoace, literatura de limba engleză nu a mai cunoscut o asemenea bogăţie şi intensitate a imaginilor. Proza lui Miller este un vârtej, un torent, o cataractă, un vulcan dezlănţuit. Iată, în sfârşit, un scriitor comparabil cu un mare atlet antic, înzestrat cu o fenomenală energie literară” - Norman Mailer.

Etichete
Comenteaza