Recital de lieduri și poeme românești cu ocazia Zilei Culturii Naționale FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Ian 2018, 15:19
- Cultură
- Ascultă știrea

În fiecare an, cu acest prilej, românii sărbătoresc Ziua Națională a Culturii Române. Pentru a marca acest moment special din Anul Centenar, artiștii Teatrului Național Cluj-Napoca și ai Operei Române Cluj-Napoca au pregătit împreună momente artistice aparte, alăturându-se astfel manifestărilor organizate de Primărie.
După ceremonialul depunerii de jerbe de flori la statuia lui Mihai Eminescu, artiștii Teatrului Național "Lucian Blaga" și ai Operei Române din Cluj-Napoca au susținut un spectacol remarcabil de lieduri și poeme românești susținut de actorii Elena Ivanca și Ruslan Bârlea și de membrii TOA (Transylvanian Opera Academy) - singurul program din România de formare și perfecționare a tinerilor artiști de opera: Diana Gheorghe (invitată), Viktória Cormoș, Andrei Manea (invitat), Andrei Nicoară, Bianca Murariu (pian), regia: Andreea Iacob.
Liedurile interpretate sunt compuse pe versurile lui Eminescu: Dorință, Ce te legeni..., Și dacă..., La steaua.... Actorii Elena Ivanca și Ruslan Bârlea au recitat poemele Floarea albastră, Glossă, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Gândind la tine, un fragment din Scrisoarea I și au citit pasaje din corespondența dintre Eminescu și Veronica Micle, dar și versurile scrise de Marin Sorescu, ca omagiu adus „Luceafărului poeziei românești": Trebuiau să poarte un nume.
Evenimentele au avut loc în cadrul "Cluj 100", program realizat de Primăria Cluj-Napoca pentru Anul Centenar și au fost organizate în parteneriat cu Teatrul Naţional Cluj-Napoca și Opera Națională Română Cluj-Napoca.