Regalul folcloric din Unirii se mută la interior

Regalul folcloric din Unirii se mută la interior

Ploaia schimbă planurile pentru Festivalul Dumitru Fărcaș.

"Regalul Focloric din această seară se va desfășura în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai (Casa Universitarilor, Str. Mihail Kogălniceanu nr.5, Cluj-Napoca). Aducem mulțumiri conducerii UBB pentru că ne este alături și a făcut posibilă desfășurarea acestui eveniment cu o însemnătate atât de specială pentru noi toți, într-o atmosferă deosebită! Evenimentul va începe la ora 18:30, iar accesul gratuit se va realiza începând cu ora 18:00, în limita locurilor disponibile! Vă așteptăm în număr cât mai mare la Festivalul Dumitru Farcas!", transmit organizatorii.

Publicul va avea ocazia să întâlnească artiști reprezentativi pentru folclorul românesc. Vor urca pe scenă Sava Negrean-Brudașcu și Ionuț Fulea, mari nume ale muzicii folclorice românești, la care se vor alătura două soliste deosebite: Maria Casandra Hauși și Gabriela Ardusătan, dar și interpreți taragotiști care îl poartă în suflet și în cântul lor pe Maestrul Dumitru Fărcaș: Petrică Pașca, Adi Neamțu, Cristian Totpati, Gică Damian, Andrei Ioan Haneș, Ioan Sas, Dănuț Goia, Claudiu Avram și tânărul Iliuță de la Jina.

Se anunță, așadar, un spectacol remarcabil, în care acompaniamentul orchestral va fi asigurat de Orchestra „Cununa Transilvană”, orchestra profesionistă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, aflată sub bagheta dirijorală a Maestrului Ovidiu Barteș. Grupul Iza și Grupul de tulnicărese „Tulnicul-Sunetul Viu al Apusenilor” vor aduce muzica autentică din zestrea românilor, iar Ansamblul Folcloric Studențesc „Mărțișorul” ne va încânta cu suite de dansuri și cântece mult îndrăgite. Mai mult, Frații Cazanoi promit un moment muzical de neuitat și bună dispoziție.

În următoarele două zile ale Festivalului, 3-4 septembrie, organizatorii așteaptă publicul în Piața Unirii din Cluj-Napoca! Programul muzical va continua sâmbătă, 3 septembrie, seara în Piața Unirii cu Seara multiculturală, de data aceasta accentul fiind pus pe elementul multicultural, adus în atenție de ansambluri muzicale cu renume internațional reprezentative pentru diferite culturi și tradiții: Fanfara Transilvania, „Csűrös Banda” și Formația „Mazel Tov”.

Duminică, 4 septembrie, copiii de la City Fashion KIDS vor prezenta în centrul cetății clujene o Paradă de costume populare autentice, din mai multe regiuni ale țării. Acești copilași vor oferi și un moment artistic emoționant, încântând publicul cu poezii recitate, cântece și alte surprize! Te invităm alături de noi să îi încurajăm împreună! Mai mult, invităm toți copiii de la ora 18:30 în Piața unirii din Cluj-Napoca, unde se vor desfășura Ateliere pentru copii realizate în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni. Cei mici vor putea descoperi Roata olarului, Războiul de țesut, confecționarea podoabelor din mărgele sau a brățărilor din ață, tricotatul și croșetatul, toate acestea prin intermediul unor demonstrații și ateliere de meșteșuguri organizate de meșteri populari.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza