Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Iun 2025, 14:02
- Cultură
- Ascultă știrea

Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca, de pe 12 până pe 15 iunie, cu circa 10.000 de volume, reduceri între 10% și 30%, cărți pentru copii, auxiliare educaționale, cât și o gamă variată de titluri pentru toate gusturile.
Ajuns la a XII-a ediție, Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca are loc la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul central „Simion Bărnuțiu”.
La Bookfest vor fi prezente unele dintre cele mai importante edituri din România: Ari, Grupul Editorial Art, Bookzone, Cuantic, Grupul Editorial Corint, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Frontiera, Editurile Humanitas și Humanitas Fiction, Grup Editorial Litera, Napoca Star, Editura Niculescu - Oxford University Press, Nomina, Noua Acropolă, Polirom, Presa Universitară Clujeană, dar și distribuitori de muzică precum Byton.
Salonul de Carte Bookfest Cluj Napoca va putea fi vizitat între orele 10 și 20 în toate cele patru zile.
Intrarea este liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.