Ştiaţi că, în anii 1950-1960, cu banii unui Premiu de Stat puteai să-ţi cumperi o casă, iar din onorariul obţinut pe un volum se putea trăi un an? Dar că, după 1970, pentru a publica o carte trebuia să faci adevărate acrobaţii ca să înşeli cenzura şi să eviţi compromisurile ideologice? Despre condiţia scriitorului român în “luptă” cu instituţiile comuniste scrie cercetătoarea clujeană Ioana Macrea-Toma în volumul “Privilighenţia. Instituţii literare în comunismul românesc”, recent apărut la Casa Cărţii de Ştiinţă.
Autoarea foloseşte metodele sociologiei pentru a identifica nişte “tipare” ale relaţiei scriitorilor cu diverse instituţii ale statului comunist, de la organizaţia de breaslă, Uniunea Scriitorilor, controlată de regim, la faimosul şi teribilul Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, organul de cenzură, sau chiar la miniştri şi Nicolae Ceauşescu însuşi. Ioana Macrea-Toma elaborează un studiu ştiinţific, dar rezultatele acestuia pot duce la concluzii foarte interesante. în primii ani ai comunismului, de pildă, regimul avea tot interesul de a-i transforma pe scriitori în instrumente de propagandă, dat fiind impactul foarte mare al literaturii în rândul publicului.
Astfel, cuantumul Premiilor de Stat pentru literatură, cele mai importante distincţii scriitoriceşti, ajunge la sume uriaşe, între 200 de mii şi 500 de mii de lei, adică valoarea unei vile. Evident, “beneficiari” ai acestor premii sunt scriitorii care ajută regimul prin cărţi care preamăresc binefacerile comunismului. Cărţile sunt editate în tiraje foarte mari, cu scop “pedagogic”, iar onorariile autorilor sunt pe măsură.
“Editarea cărţilor de literatură în cantităţi impresionante e parte constitutivă din proiectul pedagogic de modernizare a societăţii. Chiar dacă, în modul de acţiune, pedagogia comunistă se dovedeşte una corecţională, agresivă sau falsificată, ea participă, prin anvergura acţiunii, la supradimensionarea comunitară a literaturii şi a rolului scriitorului”, scrie Ioana Macrea-Toma.
“Ademenirea” scriitorului român de către regim copiază modelul sovietic şi, iniţial, are succes. Autori de top precum Arghezi, Călinescu, Tudor Vianu sau Sadoveanu devin, dacă nu propagandişti, măcar “giranţi” ai sistemului. Mecanismul e simplu şi eficient. în anii ‘70, de exemplu, Marin Preda, tânăr scriitor încă, publică volume în tiraje comparabile cu cele ale Abecedarului. Dat fiind că onorariul autorului se stabilea procentual, veniturile deveneau considerabile.
Un câştig real pentru scriitori a fost faptul că regimul comunist a statuat “meseria” de scriitor. Sistemul impunea ca toată lumea să lucreze, cei care nu aveau o slujbă erau consideraţi “paraziţi” şi puteau face chiar puşcărie. Or, prin recunoaşterea profesiei lor, scriitorii îşi puteau dedica timpul exclusiv creaţiei. De acest atu a beneficiat întreaga breaslă, însă, în ciuda aparenţelor şi a prejudecăţilor postcomuniste, sub 10% dintre literatorii români au profitat de privilegiile sistemului.
în general, aveau acces la privilegii cei care făceau parte din “establishment”, adică şefii de reviste, înalţii funcţionari ai Uniunii Scriitorilor sau autorii intraţi în jurul lui 1968 în Partidul Comunist, “vrăjiţi” de oponenţa lui Ceauşescu la invazia Cehoslovaciei şi deveniţi apoi membri supleanţi ai Comitetului Central.
Regimul a profitat imens de pe urma scriitorilor români, mulţi dintre ei cu o popularitate publică remarcabilă. Situaţia s-a schimbat însă radical după 1970, când dorinţa lui Ceauşescu de a transforma din nou literatura în propagandă, după modelul stalinist, a întâmpinat rezistenţa dură a scriitorilor. Unii, ca Paul Goma, Ana Blandiana sau Dan Deşliu, au devenit chiar oponenţi pe faţă ai sistemului. Replica a fost pe măsură: tirajele s-au redus, publicarea unei cărţi era aproape imposibilă, cenzura tăind cam tot ce nu plăcea regimului dictatorial.
Un studiu sociologic
“Intenţia mea nu a fost de a acuza scriitorii români de oportunism. E o carte de sociologie, în care arăt nişte recurenţe, nişte tipare care au caracterizat instituţiile literare în timpul comunismului. Am vrut, într-un fel, să contrazic teza conform căreia scriitorii români au fost «spălaţi pe creier» de regimul comunist. Probabil că mulţi îmi vor sări în cap acum, dar eu am scris un studiu de sociologie, nu m-au interesat neapărat exemplele particulare”, spune autoarea volumului, Ioana Macrea-Toma.
