Spectacol premiat, primele reprezentaţii din 2013 în 1 şi 20 februarie

Spectacol premiat, primele reprezentaţii din 2013 în 1 şi 20 februarie
Spectacolul "Leonce și Lena" de Georg Büchner, regizat de Tompa Gabor, are primele reprezentaţii din acest an vineri 1 februarie şi miercuri 20 februarie, în Sala studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

 

Începând cu anul 2010, când a avut premiera, jocul satiric pus în scenă de Tompa Gabor a avut un traseu presărat cu numeroase turnee şi participări la festivaluri de renume din țară și din străinătate. De fiecare dată, a fost primit călduros atât de publicul larg cât şi de presa de specialitate. În cursul anului 2011, piesa lui Büchner a fost prezentată la Budapesta și la Satu Mare, apoi la Festivalul Naţional de Teatru din Pécs (Ungaria) și la Festivalul Național de Teatru din București. Au urmat apoi, în anul 2012, două importante turnee internaționale: la Sarajevo, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru MESS şi la cel mai mare festival de teatru din America, Festivalul de Teatru de la Bogota, Columbia (Festival Iberoamericano de Teatro de Bogotá).


Sprectacolul "Leonce și Lena" de Georg Büchner a fost nominalizat la trei premii UNITER, printre care la secţiunea "Cel mai bun spectacol al anului 2010", actorul Gábor Viola a primit premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar. De asemenea, pentru costumele realizate, scenografa Carmencita Brojboiu a fost nominalizată la Premiul Breslei Criticilor de Artă din Ungaria.

Figurile în stil rococo se mişcă în spaţiul care aminteşte de rămăşiţele unei uzine din perioada comunismului: marionete drăguţe şi groteşti într-o casă de păpuşi stricată. Mişcările, gesturile, cuvintele lor sunt împrumutate de undeva; nu se ştie dacă sunt capabili de sentimente sincere sau de gânduri.... Scăparea de căsătoria planificată de alţii ar putea însemna pentru amândoi protagoniştii şansa de a acţiona independent. Dar ce speranţă le mai rămâne dacă nu se pot îndrăgosti, nici măcar întâmplător, de altcineva decât de persoana aleasă de autoritatea regală (să fie oare dramaturgul necruţător)? Răspunsul la aceste întrebări le puteţi afla dacă veniți la Teatrul Maghiar de Stat, vineri, 1 februarie şi miercuri, 20 februarie, ora 20.

Comenteaza