Un neozeelandez şi-a vernisat, în premieră, o expoziţie la Cluj. Google-ul l-a adus aici GALERIE FOTO

Un neozeelandez şi-a vernisat, în premieră, o expoziţie la Cluj. Google-ul l-a adus aici GALERIE FOTO
De profesie jurnalist muzical, un fotograf originar din Noua Zeelandă a ajuns să-şi verniseze prima sa expoziţie foto la Cluj, în această sâmbătă, dintr-o pură întâmplare. La mijloc a fost şi nelipsitul Google.

Născut în Noua Zeelandă şi stabilit la Londra, Stephen Dowling are două pasiuni: una pentru fotografia pe film şi una pentru aparatele de fotografiat vechi. Şi-a petrecut ultimii zece ani bătând lumea în lung şi-n lat şi făcând fotografii la concertele a numeroşi artişti, unii celebri, alţii mai puţin, iar, recent, a hotărât să-şi verniseze prima sa expoziţie foto la Cluj.

Nu a ales oraşul intenţionat, decizia de a ţine expoziţia aici fiind mai degrabă rezultatul unor întâmplări fericite. Iniţial, vroia să-şi creeze un blog pe care să culeagă la un loc toate fotografiile sale, care ar fi urmat să se intituleze "Zorki", după numele renumitelor aparate de fotografiat sovietice. În momentul în care a căutat denumirea pe Google, a observat însă că aceasta este luată de o cafenea din Cluj. Iar de acolo până la vernisajul expoziţiei de sâmbătă a fost doar un pas.

"Am găsit acest loc din Cluj-Napoca de care nu auzisem. Nu mai fusesem şi nici nu scrisesem despre Cluj şi pur şi simplu am descoperit acest loc numit Zorki Cafe. Aşa că m-am uitat pe pagina lor de Facebook, i-am scris lui Raul [din conducerea localului, n.r.], am început să vorbim, am început să ne împrietenim şi atunci el mi-a zis: de ce nu vii să faci o expoziţie aici? Proiectul e unul la care lucrez de zece ani şi chiar vroiam să fac o expoziţie în Londra, aşa că m-am gândit că ar fi bine dacă aş putea să selectez câteva fotografii, pentru că am vreo 80 care îmi plac şi e destul de greu să le alegi pe cele mai bune. Iar atunci, el mi-a propus să vin să fac o expoziţie aici, la Cluj. Cum eu mereu am vrut să vin în România, în special în Moldova, mi-am spus că aş putea să-mi încep călătoria la Cluj şi să fac expoziţia „Soundcheck" în Zorki Cafe", relatează Dowling.

După cum spune şi numele expoziţiei, fotografiile sale, făcute exclusiv pe film, surprind expresiile artiştilor din timpul a probelor de sunet, a repetiţiilor fără public dinaintea concertelor. Mai preocupaţi să se asigure că totul este pregătit pentru momentul intrării pe scenă şi fără presiunea unui public în faţă, aceştia îşi lasă masca la o parte, în instantanee putându-se vedea concentraţia pe care o au, direcţionată doar asupra muncii lor.

"Sunt luate într-un moment în care artiştii se află pe scenă, dar nu au un public în faţa lor. Trupele exersează, se pregătesc de concert şi se asigură că totul este în regulă, verifică chitările, tobele, clapele, microfoanele, publicul însă lipseşte. Este tot un fel de spectacol, de interpretare, însă este extrem de diferit faţă de ceea ce fac când intră pe scenă, când concertează în faţa unor spectatori. De obicei, la concerte, fotografii pot sta doar pe parcursul a trei piese, după care trebuie să plece. Mie nu-mi place acest lucru, eu vreau să fac ceva diferit. Nu sunt un fotograf profesionist, sunt un jurnalist muzical, iar de multe ori când merg să iau cuiva un interviu şi ajung să stau la probele de sunet, mi se pare palpitant doar să pierd vremea pe acolo. Aşa văd un cu totul alt fel de concert şi îmi place să surprind aceste aspecte în fotografiile mele", spune acesta.

O altă trăsătură distinctivă a lucrărilor lui Dowling este absenţa culorii din lucrările sale: toate sunt monocromatice, alb-negru.

"Pe film, contrastul alb-negru este, tehnic vorbind, mult mai puternic decât pe o imagine negru cu alb. De asemenea, îţi creează sentimentul de atemporalitate, poţi să priveşti o poză alb-negru din 1920 acum şi să observi fotografia şi să vezi ce este prezentat în ea. M-am inspirat din fotografiile din anii '50, din fotografii care îi imortalizau pe cântăreţii de jazz, îmi place foarte mult cum le surprind expresiile. Lumina este foarte diferită când ai roşu, galben sau auriu, toate acestea sunt culori destul de naturale ochiului uman. Când ai doar alb şi negru, se elimină acea distragere a atenţiei şi poţi să te concentrezi mai mult pe fotografie, pe ce exprimă ea", a explicat el.

Expoziţia de la Cluj este doar prima dintr-o serie, iar în viitor artistul neozeelandez plănuieşte să aibă vernisaje în toată Europa. Deşi duminică pleacă din Cluj într-o călătorie prin România, doritorii au la dispoziţie o lună să-i admire fotografiile expuse în Zorki Photo Cafe, iar, dacă le plac, le pot şi cumpăra.

Stephen Dowling s-a stabilit la Londra în 1994, iar în prezent lucrează pentru BBC. A început să cocheteze cu fotografia în 2000, iar munca la proiectul "Soundcheck" a pornit în 2004, fotografiind formația Lambchop la un concert în Zagreb, după care a continuat în alte mari oraşe europene, precuM Moscova, Istambul sau Londra. Printre formaţiile imortalizate pe film se numără The National, Portishead şi Crowded House.

Comenteaza