Uniunea Scriitorilor îşi inaugurează propriile galerii de artă

Uniunea Scriitorilor îşi inaugurează propriile galerii de artă
A cincea ediţiei a Zilelor prozei clujene începe mâine şi durează trei zile.

Zilele prozei clujene încep mâine la ora 17 în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca, cu lansarea volumului 3 al romanului "Aripile demonului", scris de Mircea Tomus şi apărut la editura Limes. Volumul va fi prezentat de Irina Petraş, Ion Vlad şi Mircea Petean. 

Joi la ora 12, la sediul filialei clujene a Uniunii Scriitorilor are loc "Laboratorul prozatorilor", un concurs de proză în manuscris unde câştigătorii vor fi stabiliţi prin vot, dar şi lansări de carte - maraton, în prezentarea autorilor.

Vineri este programată inaugurarea galeriilor de artă Scriptorum a filialei clujene a USR, la ora 12, la sediul filialei, dar şi lansarea romanului "O noapte cât o mie de nopţi" a lui Horia Bădescu, apărut la editura Limes. "Galeria de artă este o mică invenţie, în sensul că în urmă cu cinci ani am inaugurat salonul de primăvară al scriitorilor şi în fiecare an aveam o expoziţie cu 20-30 de scriitori care pictează, desenează sau sculptează. S-a întâmplat să primim o subvenţie, zece şevalete, ne-am gândit că pe acestea se pot face mini-expoziţii. Pe vremuri, la institutul de Lingvistică, era o modă foarte interesantă: când era un simpozion, se făceau expo-zile: o singură zi în care lumea se întâlnea, le vizita şi vorbea despre ele. Ne-am gândit că nu trebuie să avem o galerie cu toate regulile artei. Putem improviza o mini-galerie. Ar fi un loc bun pentru scriitorii care pictează şi pentru prietenii noştri care doresc să expună zece lucrări o pot face la noi, periodic. nu va fi deschisă pentru toată lumea pentru că programul nostru nu e de dimineaţa până seara", spune preşedintele filialei clujene a USR, Irina Petraş, pentru ziuadecj.ro.

Prima expoziţie este semnată de Mariana Bojan, "pentru că e membră USR şi e singura plasticiană profesionistă, absolventă a Institutului de Arte Plastice Ion Andreescu. E profesionistă şi am vrut să începem şi noi ca profesionişti", a mai spus Petraş.

Expoziţiile din galeriile care vor fi deschise vineri vor fi legate de evenimentele USR  - simpozioane, lansări de carte şi şezători.

Comenteaza