Dejul își premiază elevii de elită! Gala Excelenței, la a cincea ediție. Când are loc evenimentul
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:16
- Educaţie
- Ascultă știrea
Elevii din Dej care au obținut rezultate deosebite la olimpiade, concursuri școlare, examene și competiții sportive vor fi premiați în cadrul celei de-a cincea ediții a Galei Excelenței.
Primăria Municipiul Dej în parteneriat cu Asociația „Confluențe Someșene”, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Consiliul Județean Cluj organizează în data de 25 noiembrie 2026, începând cu ora 17:00, cea de a cincea ediție a Galei de Excelență a Elevilor Dejeni.
Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural „Arta” Dej, iar cu această ocazie vor fi premiați elevii cu rezultate deosebite obținute în anul școlar 2025- 2026. Vor fi premiați elevii care au obținut premiile I, II, III la nivel județean și național la olimpiade, examene, concursuri și campionate sportive.
Premiile sunt acordate pe baza următoarelor criterii:
· Științe – pentru rezultatele obținute la matematică, fizică, chimie, biologie, geografie, limba şi literatura română, limbi străine, istorie
· Inovație și IT – pentru realizări deosebite în domeniul cultural, artistic, tehnic, antreprenorial si IT;
· Mediu – pentru dezvoltarea unor proiecte în domeniul protecției mediului, ecologiei;
· Social – pentru contribuția la binele comunității;
· Sport de echipă – pentru rezultatele de echipă obținute;
· Arte, ansambluri – pentru rezultatele obținute în echipă, la balet, muzică, teatru, film, pictură, sculptură, fotografie;
· Arte, individual – pentru rezultatele obținute la balet, muzică, teatru, film, creație literară, pictură, sculptură, fotografie
· Media la bacalaureat și evaluare națională
În cadrul galei se vor acorda și două premii de excelență ale Asociației ,,Confluențe Someșene” și ale Primăriei Municipiului Dej.











