Dinamo - FCSB, derby de Cluj. Tișe: „Vom face tot ce ține de noi ca meciul să aibă loc în cele mai bune condiții”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 14 Aug 2026, 21:53
- Eveniment
- Ascultă știrea
Meciul Dinamo 1948 București – FCSB se va disputa pe Cluj Arena în luna septembrie. Consiliul Județean Cluj a răspuns favorabil solicitării Clubului Sportiv Dinamo.
Forul administrativ județean a primit solicitarea celor de la Dinamo în vederea punerii la dispoziție a stadionului Cluj Arena, în data de 5 septembrie 2026, în vederea disputării meciului Dinamo 1948 București – FCSB, contând pentru etapa a 8-a a SUPERLIGII României sezon 2026 – 2027.
„Am răspuns favorabil solicitării Clubului Dinamo, de a organiza la Cluj, pe Cluj Arena, acest meci de fotbal. La fel ca de fiecare dată, vom face tot ce ține de noi pentru ca acesta să aibă loc în cele mai bune condiții. Cluj Arena, care beneficiază de cel mai bun gazon hibrid din țară și pe care l-am gândit încă de la început pentru a deservi întreaga comunitate, rămâne deschisă performanței", a afirmat șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Totodată, complementar organizării meciului, SC Dinamo 1948 București SA a solicitat punerea la dispoziție a platoului dintre Sala Polivalentă și Cluj Arena, în vederea organizării evenimentului „Dinamo Fest", care este o activitate cultural artistică dedicată suporterilor și întregii comunități.
Cluj Arena, stadionul-emblemă al județului Cluj și al întregii Transilvanii, reprezintă una dintre cele mai importante investiții publice în infrastructura sportivă și de evenimente din această parte a țării. Inaugurată în 2011, arena a găzduit, de-a lungul celor 15 ani de existență, peste 1.000 de evenimente sportive, culturale și de divertisment, de la competiții și meciuri de fotbal de nivel național și internațional, până la concerte și festivaluri de anvergură, reunind milioane de spectatori și contribuind decisiv la consolidarea statutului Clujului drept unul dintre cele mai importante centre sportive, culturale și de evenimente din România.











