News alert Criza de carburanți, prelungită până în primăvară. Ce reguli noi apar

Criza de carburanți, prelungită până în primăvară. Ce reguli noi apar

Măsurile de criză de pe piața carburanților ar urma să fie prelungite până în primăvara lui 2027, iar regulile privind adaosurile s-ar putea extinde și la rafinării și importatori.

Măsurile de criză de pe piața țițeiului și a produselor petroliere ar urma să fie prelungite până la 31 martie 2027, după ce Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților a adoptat marți, 6 octombrie, un amendament în acest sens.

Una dintre principalele modificări vizează eliminarea unei excepții din legislația actuală, care ar putea avea un impact important asupra pieței carburanților. Până acum, activitățile de rafinare și primul import de produse petroliere nu intrau sub incidența mecanismului de limitare a adaosului comercial la nivelul celui de anul trecut. Dacă amendamentul va fi adoptat și de plen, această excepție va fi eliminată.

Forma actuală a legislației prevede: „(11) Activităţile de rafinare şi prima vânzare a produselor rezultate din procesarea ţiţeiului, precum şi cele de import şi prima vânzare a produselor petroliere importate nu intră în sfera de aplicare a prezentului articol”, arată e-nergia.ro. 

Eliminarea acestei prevederi a fost propusă de deputatul PSD Augustin Hagiu.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Practic, amendamentul extinde mecanismul de limitare a adaosului comercial și asupra activităților de rafinare, precum și asupra importului și primei vânzări a produselor petroliere.

Potrivit motivării oficiale, modificarea urmărește „asigurarea coerenței și efectivității mecanismului de limitare a adaosului comercial aplicabil pe lanțul de comercializare a carburanților”.

România este importator net atât de țiței, cât și de motorină, iar dependența de importuri a crescut în contextul închiderii uneia dintre cele trei rafinării din țară, Petrotel.

În prezent, legislația de criză limitează adaosurile comerciale ale distribuitorilor de carburanți la nivelul mediu înregistrat anul trecut. Totodată, acciza la motorină poate fi redusă cu cel mult 25%, exporturile sunt restricționate, iar în stațiile de alimentare este permisă cel mult o majorare de preț pe zi, până la ora 12:00.

Prin noul amendament, aceste măsuri ar urma să fie completate cu limitarea marjelor din activitatea de rafinare și a adaosurilor aplicate de importatori.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .