Ciolacu i-a cerut lui Ponta să se retragă din cursa pentru prezidențiale: "Nu te mai crede nimeni" / Ce aroganţă a primit ca răspuns
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Apr 2025, 07:27
- Politica
- Ascultă știrea

După ce Victor Ponta a povestit cum și-a obținut cetățenea sârbă, premierul Marcel Ciolacu i-a cerut fostului coleg de partid să se retragă din cursa pentru funcția de președinte al României.
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut joi lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidențială, după ce acesta din urmă a declarat că a ordonat, în 2014, când era șef al Executivului, inundarea unor sate din România, pentru a salva capitala Serbiei, Belgrad.
„Când ești prim-ministru sunt multe momente în care ești nevoit să iei decizii grele. Dar ele nu trebuie ascunse niciodată de propriii cetățeni. Să recunoști senin – după ani de zile! - că ai fost de acord, în calitate de prim-ministru al României, să inunzi sate românești pentru a salva orașe străine și să te lauzi că, drept recompensă, ai primit cetățenia altui stat, e clar că joaca de-a suveranismul nu mai ține!
Orice scuză ai invoca, fiecare cetățean al acestei țări așteaptă de la un demnitar - fie el președinte, premier sau orice altceva, să-și apere propria țară și propriii cetățeni! În niciun caz nu te mai crede nimeni că ești suveranist și că mori cu toți de gât pentru poporul și țara ta!
Victor, ia măcar acum o decizie înțeleaptă! Retrage-te din cursă ! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicușor Dan președinte! Răscumpără-ți măcar în al doisprezecelea ceas imensa greșeală făcută atunci! Pune măcar acum România, cu adevărat, pe primul loc!!”, a spus Ciolacu, într-o postare publicată pe Facebook.
Cu multă aroganţă Victor Ponta, al cărui slogan de campanie este chiar "România pe primul loc", i-a răspuns premierului Marcel Ciolacu, tot printr-o postare pe Facebook, cerându-i să se retragă din funcția de premier, în caz contrar îl va demite chiar el atunci când va ajunge preşeditele României.
"Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă de urgență din funcția de premier — altfel îl voi demite eu, imediat ce voi ajunge președinte! După ce a prăbușit economic România, a înșelat militarii, pensionarii și antreprenorii, a îndatorat țara cu 100 de miliarde de euro, a anulat alegerile legitime din noiembrie, a dus PSD la cel mai slab scor electoral din istorie și l-a vândut către PNL și Nicușor Dan, după ce a dus în ridicol relația României cu Statele Unite și a pierdut fondurile europene din PNRR din cauza incompetenței și corupției pe care le patronează — cred că este evident pentru toată lumea că locul lui nu mai este la Palatul Victoria.
Am văzut că a primit deja asigurări publice de la Nicușor Dan că va rămâne premier în continuare. Ei bine, îl asigur și eu pe Marcel Ciolacu că voi fi ales de români ca președinte al României și că îl voi îndepărta imediat din funcția de premier, funcție în care face atât de mult rău acestei țări! Și, spre deosebire de alții, nu îi garantez nici măcar un avion privat pentru plecare", i-a transmis Victor Ponta fostului coleg de partid şi consilier din 2014, Marcel Ciolacu.
Amintim că Victor Ponta, candidatul independent la alegerile prezidențiale, cu sloganul „România pe primul loc”, a spus miercuri, într-un podcast moderat de Robert Turcescu, că are cetățenia sârbă pentru că în 2014 i-a „ajutat cu o chestie extraordinară”. El susține că atunci a dat „ordin peste structurile românești să deschidă valea de la Porțile de Fier”, ca să nu se inunde Belgradul. Întrebat de ce a fost nevoie de acea dispoziție dată de el, Ponta a spus: „Pentru că se inunda partea românească. Și s-a inundat”.