Proprietarii din Cluj ţin la preţul apartamentelor

Proprietarii din Cluj ţin la preţul apartamentelor
Cluj-Napoca este orasul din România cu cele mai mici marje de scădere pe categorii de apartamente din 2008 încoace, potrivit unui studiu imobiliar.

Cele mai bune performanţe în municipiul Cluj-Napoca au fost înregistrate de unităţile locative cu două camere (vechi şi noi), care s-au depreciat cu 28% (de la 1.385 la 1.001 euro/mp util), relevă analiza portalului Imobiliare.ro.

Pe locul doi la Cluj se situează garsonierele, al căror preţ mediu a scăzut cu 37% în intervalul menţionat, de la 1.605 la 1.009 euro/mp. Cele mai afectate de criză au fost aici locuinţele cu trei camere, care s-au ieftinit cu 40%, de la 1.602 la 958 euro/mp util. Concluzia studiului la nivel naţional este că, deşi după şase ani de recesiune, toate proprietăţile rezidenţiale au fost afectate de valuri succesive de ieftiniri, nu toate s-au depreciat în aceeaşi măsură: unele unităţi locative au făcut faţă mai bine crizei, iar altele au cunoscut un declin mai puternic, de până la 57%.

Portalul a prezentat, pe baza datelor furnizate de indicele Imobiliare.ro, un clasament al tipurilor de apartamente cu cele mai bune performanţe în materie de preţ din 2008 încoace. Analiza ia în calcul variaţia preţului minim solicitat de proprietari pe categorii de apartamente (una, două şi trei camere), vechi şi noi (cumulat sau separat - în Bucureşti), în perioada martie 2008-septembrie 2013.

În Timişoara, cele mai mici ieftiniri au avut loc pe segmentul apartamentelor cu trei camere. Potrivit indicelui Imobiliare.ro, preţurile acestora au scăzut cu 37%, de la 1.220 la 771 euro/mp. Acestea sunt urmate de locuinţele cu două camere, cu un declin de 40%, de la 1.344 la 805 euro/mp. Garsonierele au consemnat o marjă de scădere de aproape 43%, de la 1.497 la 859 euro/mp util.

La Braşov, categoria cu cele mai bune performanţe pe timp de criză este cea a apartamentelor cu trei camere. Acestea s-au ieftinit cu 38% în perioada menţionată, de la 1.334 la 823 euro/mp. Segmentul garsonierelor a consemnat un recul de 45% (de la 1.485 la 819 euro/mp), în vreme ce locuinţele cu două camere s-au depreciat cu 46% (de la 1.510 la 821 euro/mp). În Constanţa, locuinţele cu trei camere s-au depreciat cel mai puţin în perioada recesiunii; ele au consemnat un minus de 43% din martie 2009 până la finele lunii septembrie a acestui an (de la 1.523 la 864 euro/mp). Preţurile unităţilor locative cu o cameră au scăzut cu 45% (de la 1.614 la 894 euro/mp), iar apartamentele cu două camere s-au ieftinit cu 46% (de la 1.572 la 846 euro/mp).

Locuinţele din capitală au fost cele mai afectate de valurile de ieftiniri din perioada de recesiune. Cel mai bine a rezistat segmentul apartamentelor cu trei camere: cele noi s-au depreciat cu 52% (de la 2.573 la 1.228 euro/mp), iar cele vechi cu 53% (de la 2.075 la 972 euro/mp). Pe locul doi se situează garsonierele, cu un recul de 56% la unităţile locative noi (de la 2.519 la 1.112 euro/mp, respectiv 55% la cele vechi (de la 2.388 la 1.071 euro/mp). Locuinţele cu două camere din blocurile vechi s-au ieftinit cu 55% în ultimii ani (de la 2.289 la 1.037 euro/mp), iar cele noi au consemnat o scădere de 57% (de la 2.619 la 1.114 euro/mp). Portalul înregistrează 675.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.

 

Etichete
Comenteaza