Clujul, fruntaş în topul plasamentelor la bursă

Clujul, fruntaş în topul plasamentelor la bursă
Acţiunile societăţii clujene Transilvania Construcţii s-au apreciat cu 17% în perioada 31 martie - 7 aprilie, raportat la moneda euro, reprezentând cel mai bun randament de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Indicele BET, al celor mai lichide 10 companii listate, s-a depreciat cu 0,1%, în timp ce indicele extins BET-XT a scăzut cu 0,2%, iar cel al societăţilor de investiţii financiare, BET-FI, cu 0,4%, conform portalului Bursa.ro.

Creşteri importante au mai fost consemnate de Electrocontact (+11,6%) şi Rompetrol Rafinare (+9,41%) În cadrul BET, cel mai mult au crescut acţiunile Transgaz, cu 3,1%, în timp ce titlurile IAR Braşov au avut cea mai mare creştere din BET-XT.

Acţiunile SIF 1 Banat-Crişana au urcat cu 1,6%, în perioada analizată, cel mai mult din BET-FI.  Acţionarii vor discuta, la adunarea generală din aprilie, distribuirea de dividende de 0,10 lei/acţiune, 80% din profitul net din 2015. Conducerea a propus repartizarea profitului net de 75,3 milioane de lei la rezultatul reportat şi folosirea banilor pentru un program de răscumpărare de acţiuni.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .