Topul aeroporturilor din România. Clujul e pe doi

Topul aeroporturilor din România. Clujul e pe doi
Clujul poate face pasul spre 2 milioane de pasageri, iar aeroportul din Iaşi va trece de primul milion.

Cele mai mari trei aeroporturi din ţară - Otopeni, Cluj şi Timişoara - generează în prezent 85% din traficul aerian din România. Craiova, Târgu-Mureş şi Iaşi sunt campioni ai creşterilor în perioada 2010 - 2016.

În total, aeroporturile din ţară au fost tranzitate anul trecut de 16,4 milioane de pasageri, traficul aerian ajungând astfel la un nou nivel record. Cel mai mare număr de pasageri a atras anul trecut aeroportul Henri Coandă (Otopeni), care a încheiat anul cu un trafic de aproape 11 milioane de pasageri. Spre comparaţie, Heathrow din Londra, cel mai mare aeroport european, are un trafic de pasageri de opt ori mai mare, Frankfurt de şase ori mai mare, iar Budapesta cu circa un milion de pasageri în plus faţă de Otopeni.

Traficul celui mai mare aeroport din ţară reprezintă 67% din numărul de pasageri înregistraţi de aeroporturile din România. Podiumul este completat de aeroporturile din Cluj-Napoca (aproape 1,9 milioane de pasageri) şi din Timişoara (1,16 milioane de pasageri). Împreună, cele mai mari trei aeroporturi din ţară aduc 85% din traficul de pasageri total înregistrat pe cele 16 aeroporturi din România.

Aeroportul din Cluj-Napoca ar putea bifa o premieră în acest an prin apropierea de pragul de 2 milioane de pasageri.

Anul acesta şi aeroportul din Iaşi va trece de un milion de pasageri, bugetul pe 2017 fiind construit pe un trafic de 1,2-1,5 milioane de pasageri. Astfel, de la finalul acestui an România va avea patru aeroporturi tranzitate de cel puţin un milion de oameni, după ce Timişoara a făcut pasul peste acest prag în 2016. Aeroportul din Banat mai reuşise să ajungă la peste un milion de pasageri şi în perioada 2010-2012, trafic susţinut atunci şi de compania de linie Carpatair.

Creşterea numărului de persoane care au ales să călătorească cu avionul vine în contextul în care veniturile românilor au crescut, companiile low-cost au venit cu tot mai multe promoţii, iar preţurile zborurilor au devenit din ce în ce mai accesibile. În plus, România a crescut în ochii străinilor ca destinaţie de vacanţă, în condiţiile în care este considerată o ţară mai sigură decât Turcia sau Franţa de exemplu, dar este văzută şi ca o parte a Europei încă necucerită. Cu toate acestea, rata străinilor în totalul pasagerilor străini rămâne redusă. Conform estimărilor ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), mai puţin de 25-30% din cei care călătoresc cu avionul din şi spre România sunt străini. Şi Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa, se confruntă cu problema numărului redus de turişti străini care vin în România.

 

Etichete
Comenteaza