Proiect: Datornicii şi-ar putea răscumpăra bunurile plătind dublul sumei achitate de recuperator

Proiect: Datornicii şi-ar putea răscumpăra bunurile plătind dublul sumei achitate de recuperator
Debitorii cărora le-a fost confiscat un bun vor putea să-l redobândească de la firma de recuperare plătind acesteia dublul sumei cu care aceasta a achiziţionat creanţa de la bancă, au decis senatorii, marţi, în comisiile de specialitate.

"Prin acest proiect se reintroduce retractul litigios care era în Codul civil până în anul 2011. În retractul litigios se prevederea dreptul debitorului care a fost deposedat de bun să poată răscumpăra de la firma de recuperare, plătind dublul sumei cu care recuperatorul a achiziţionat respectivul bun de la bancă. Ori noi nu facem altceva decât să reintroducem retractul litigios, dreptul debitorului să îşi răscumpere bunul respectiv. Am avut în vedere limitarea profitului firmei de recuperare. Eu cred că un dublul sumei este absolut rezonabil", a declarat senatorul PNL Daniel Zamfir.

Comisiile de buget-finanţe, economică şi juridică au votat un raport de adoptare a propunerii legislative pentru modificarea OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, potrivit căruia cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite pentru a cumpăra creanţa de la cedent, prevedere care, dacă va fi votată de
Parlament, se va aplica inclusiv contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare.

Daniel Zamfir a precizat că debitorul are drept de preempţiune.

Întrebat despre opinia colegei sale de partid, Iuliana Scântei, potrivit căreia în acest mod s-ar încuraja nu plata ratelor, ci recuperarea bunurilor de la firmele specializate, Zamfir a respins această abordare.

"Nu s-ar încuraja deloc, pentru că această prevedere nu face altceva decât să readucă în piaţă acele bunuri, pentru că dacă recuperatorul a cumpărat un imobil la 5-10% din valoare, cred că sunteţi cu totul de acord că nu acela era preţul real al pieţei. Ori dacă debitorul va avea posibilitatea să plătească dublul sumei cu care recuperatorul a cumpărat de la bancă, eu vă asigur că banca nu va mai vinde firmelor de recuperare, care de cele mai multe ori sunt vehiculelor băncilor, nu va mai vinde la acel preţ de 10%. Cred că un preţ normal pe piaţă al oricărui imobil, atunci când vrei să vinzi cu discount, poate fi undeva la 30%. Ca atare, debitorul nu va fi niciodată interesat să plătească dublul sumei decât dacă acel preţ nu e unul real. Astăzi recuperatorii cumpără cu 10%. Ori a vinde dublu, înseamnă că nu e preţul pieţii. Nu facem altceva, prin această măsură, decât să reechilibrăm piaţa, să dăm posibilitatea respectivilor debitori care sunt deposedaţi ca până la urmă să plătească preţul real. (...) Hoţia asta între preţul real şi preţul cu care îi evaluezi omului apartamentul este pusă tot în cârca debitorului. Deci este o datorie pe care debitorul o are de plătit deşi preţul, aşa cum vă spuneam, nu este unul real, este unul rezultat din acel aranjament bancă-executor-recuperator de creanţe", a spus Daniel Zamfir.

Proiectul de lege urmează să fie votat şi în plenul Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

 

Comenteaza