Nokia Jucu trage în sus industria cu un miliard de euro în doi ani
- Scris de Mihai Prodan
- 31 Mai 2011, 17:07
- Economie
- Ascultă știrea

Sectorul hardware şi electronică a crescut în ţară cu 43% anul trecut şi 16% în 2009. Cea mai importantă contribuţie la creşterea segmentului o are fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu, care a adăugat în doi ani peste un miliard de euro la cifra de afaceri a sectorului, relevă o analiză a sectorului. Producţia de la Nokia a compensat în 2009 scăderea din restul sectorului şi a accelerat creşterea în 2010. Totodată analiza arată că salariile au scăzut şi ele în industrie, cu cinci procente în 2009, din cauza reducerii veniturilor, îm schimb au crescut cu 10% anul trecut.
„Reducerea medie a fost de doar 5%, dar la multe din companiile confruntate cu dificultăţi, inclusiv la filiale de multinaţionale, scăderea salariilor a depăşit -10% şi chiar -20%. Ca şi în celelalte sectoare, cursul ascendent a fost reluat în 2010 cu o mărire de 9%, care a adus salariul mediu deasupra nivelului dinaintea crizei", arată studiul.