1,7 milioane de lei, bani europeni pentru Cheile Turzii şi Cheile Turenilor. Niciun ban nu merge pe amenajare

1,7 milioane de lei, bani europeni pentru Cheile Turzii şi Cheile Turenilor. Niciun ban nu merge pe amenajare
Nu sunt bani pentru amenajarea condiţiilor deplorabile din Cheile Turzii şi Cheile Turenilor, dar sunt bani de promovare: după ce Consiliul Judeţean Cluj va semna astăzi contractul de finanţare pentru promovarea celor două situri Natura 2000 din judeţ. Proiectul are o valoare totală de 1,7 milioane de lei, dar banii nu merg în infrastructură ci în informare şi instruire.

Proiectul de amenajare a fost finanţat în totalitate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu - Axa prioritară 4 - „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii" şi urmăreşte eficientizarea managementului rezervaţiilor naturale în vederea dezvoltării durabile a acestor zone protejate, creşterea gradului de conştientizare a publicului larg cu privire la importanţa conservării biodiversităţii Siturilor Natura şi implementarea unui sistem informatic care va contribui la creşterea eficienţei protecţiei patrimoniului natural, cultural şi istoric.

Pe ce se cheltuiesc cele 1,7 milioane de lei europeni? Pe elaborarea măsurilor de management pentru cele două arii naturale, pe organizarea de activităţi informative "cu scopul îmbunătăţirii nivelului de conştientizare a grupurilor ţintă" cu privire la situaţia celor două situri, organizarea activităților de informare și consultare publică aferente procedurii de elaborare și aprobare a măsurilor de management, organizarea unui seminar destinat instruirii personalului din cadrul Consiliului Judeţean Cluj în vederea perfecţionării în domeniul protecţiei mediului, precum şi implementarea unor instrumente informatice menite să întărească capacitatea instituţională a Consiliului Judeţean Cluj, în calitatea sa de custode al Rezervaţiilor Naturale Cheile Turzii şi Cheile Turenilor.

Rezultatele aşteptate ale proiectului se referă în principal la elaborarea a două planuri de acțiune cu măsuri de management pentru Ariile Naturale Protejate Cheile Turzii şi Cheile Turenilor aprobate de autoritatea competentă de mediu, realizarea a două planuri de monitorizare, întocmirea a două planuri de acţiune cu măsuri de conservare a speciilor şi habitatelor din cele două arii naturale Cheile Turzii şi Cheile Turenilor precum şi la realizarea unor baze de date şi hărţi digitale privind speciile şi habitatele de interes conservativ.

Consiliul Judeţean Cluj nu a investit niciun ban în Cheile Turzii şi Cheile Turenilor, cel puţin în ultimii ani. Cu toate acestea, spune preşedintele instituţiei Horea Uioreanu, numărul de turişti români şi străini care a crescut de la an la an, "precum şi conştientizarea unicităţii şi valorii inestimabile a acestor arii naturale protejate", determină CJ Cluj "să investim constant în această direcţie".

Turiştii se plâng de condiţiile proaste pe care le găsesc în Cheile Turzii. Vezi aici ce găsesc turiştii care ajung la chei

Comenteaza