Accesul pe cel mai spectaculos drum din România nu va mai fi gratuit. Ce taxă ar putea fi plătită pe Transfăgărășan

Accesul pe cel mai spectaculos drum din România nu va mai fi gratuit. Ce taxă ar putea fi plătită pe Transfăgărășan
| Foto: Facebook - Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Autoritățile propun o taxă de acces pe Transfăgărășan pentru reducerea aglomerației, ordonarea comerțului și protejarea zonei montane.

Autoritățile iau în calcul introducerea unei taxe de acces pe Transfăgărășan, pentru a limita aglomerația, a ordona comerțul și a finanța investițiile turistice, scrie Profit.ro.

 Necesitatea unei resistematizări la Bâlea Lac

Zona Bâlea Lac se confruntă cu probleme majore: cozi interminabile de mașini, parcări improvizate, mizerie, kitsch și urși atrași de gunoaie.

Fondurile obținute dintr-o eventuală taxă ar putea fi direcționate către amenajarea de parcări moderne, selectarea comercianților autorizați și crearea unui turism sustenabil.

„Turismul acesta de masă, cum vedem la Bâlea Lac, trebuie reașezat. Când te duci pe Transfăgărășan ce vezi? O adunătură de tarabe! Nu-ți previne să mai oprești sau să repeți experiența. Cred că lucrurile acesta pot fi reglate la nivel național. Dacă ar intra odată în Codul Patrimoniului în Parlament, care este cam gata, acolo este definit foarte clar peisajul cultural. Ce ai voie și cum ai voie să faci. Dacă nu impui autorităților locale să gestioneze altfel peisajul acesta cultural, acolo se va transforma într-o zonă distrusă în curând. Acolo este o agresiune și presiune. (…) Este un haotism urban care trebuie reparat”, a declarat Ciprian Ștefan, director al Muzeului Astra din Sibiu și fost consilier al ministrului Culturii.

Modele europene și cadrul legal necesar

În multe destinații similare din Europa există acces controlat, menit să reducă traficul și să asigure resurse pentru investiții locale.

Fiind un drum național deschis doar câteva luni pe an, autoritățile trebuie să identifice pârghiile legale pentru a introduce un regim fiscal corespunzător.

Oficialii locali subliniază că Transfăgărășanul, promovat intens la nivel internațional, are nevoie de servicii și experiențe turistice de calitate.

Comenteaza