Aeroportul Cluj, conectat la portul din Constanţa
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Iun 2017, 16:11
- Economie
- Ascultă știrea
„AIAIC are un proiect privind transportul intermodal de marfă, deci cu siguranță vom fi interesați de Portul Constanța în viitorul apropiat”, afirmă directorul general al regiei, David Ciceo, vicepreședinte al Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj.
„Se pare că Portul Constanța a reușit să trezească interesul Ardealului. Ne bucură numărul mare de participanți, acesta fiind primul eveniment de acest gen pe care îl organizăm în România și cu siguranță ne dorim să îl reedităm”, a declarat Alexandru Crăciun, director comercial al APMC.
APMC și-a propus să contribuie la creșterea interesului pentru utilizarea serviciilor Portului Constanța și pentru punerea în practică a unei colaborări extinse între reprezentanții tuturor firmelor, în vederea atragerii unui flux suplimentar de mărfuri, în ambele direcții.
„Acest scop poate fi atins prin cunoașterea oportunităților privind dezvoltarea transportului de mărfuri containerizate și a serviciilor logistice, puse la dispoziția oamenilor de afaceri din țară și străinătate de Portul Constanța, cea mai mare platformă intermodală din România”, conform conducerii companiei.
130 de persoane au participat la dezbaterile organizate de APMC şi de CCI la Cluj: posibili parteneri de afaceri din cele două zone economice, comunitatea portuară din Constanța, producători, transportatori, firme din industriei și logistică din regiunea de nord-vest a României.
Participanții din Cluj-Napoca și din zonele învecinate s-au întâlnit cu reprezentanți ai celor mai mari companii de operare containere, expediții și din zona de shipping și au stabilit primele contacte cu aceștia.
„Constanța Port Container Day” este un eveniment care abordează cele mai interesante și critice aspecte ale traficului de mărfuri containerizate prin Portul Constanța. Poziția sa geostrategică în bazinul Mării Negre determină conexiuni comerciale pentru tranzitul mărfurilor, care au ca origine sau destinație Uniunea Europeană și pot deservi rute de transport ce ating porturi din diverse zone ale lumii.