Afacerea Moldovan, cerută la "export"
- Scris de Calin Poenaru
- 14 Sep 2017, 13:06
- Economie
- Ascultă știrea
„Noi aveam solicitări de franciză din ţară, mai nou şi de la nivel internaţional. Am fost invitat la masă de un cuplu din Irlanda care lucrează la o multinaţională ce a cumpărat un lanţ de măcelării - un fel de Moldovan din Cluj. Le-a plăcut modelul nostru şi mi-au spus că vor să facă şi ei ceva similar, însă le-am spus că proiectul nu este matur şi că încă nu putem franciza.
Eu consider că avem anumite deficienţe în partea operaţională, tocmai pentru că acest concept nu este cumpărat de undeva, ci gândit de mine. De aceea am contactat o companie de specialitate care să elaboreze un manual de franciză. Nu poţi să francizezi doar de dragul de a franciza pentru că ai cerere, iar când oferi franciza unui partener trebuie să ai tot know-how-ul. Sper că până la finele anului viitor să fie totul pus pe picioare”, a relatat managerul firmei clujene, Cosmin Moldovan, la Realitatea FM Cluj.
Solicitări din Vestul Europei
Acesta a explicat şi în ce constă acest sistem pe care vrea să îl pună în practică. „Franciza nu va fi doar pe conceptul de magazin, ci şi pe reţetele din magazin, iar aceasta înseamnă că trebuie să mergi prima dată să vezi ce se întâmplă în producţie, nu e ca o franciză la bijuterii, haine sau telefonie. De aceea, cel care preia franciza ar trebui să aibă unitate de producţie în spate.
Pe o zonă de câteva sute de kilometri putem furniza noi preparatele, produsele din carne, însă la o distanţă mai mare devine mai complicat, mai ales dacă vorbim de alte ţări. Noi avem o relaţie cu străinătatea, exportăm în Olanda, Belgia sau Italia, în special în comunităţile de români, dar în niciun caz în marile lanţuri de magazine”.
Record la un eveniment: 18.000 de porţii în două zile
Întreprinzătorul clujean - care a debutat cu o mică măcelărie în satul Sânnicoară - a devenit acum un adept al participării la marile evenimente organizate în zona Transilvaniei, fie publice, fie cu circuit închis, altă direcţie de dezvoltare fiind - după distribuţia la hoteluri, restaurante sau catering - deja activă, atât livrarea la domiciliu a produselor, cât şi a preparatelor.
„Participarea la evenimente e un hobby pentru mine şi a debutat la o terasă în Băile Cojocna, unde am activat timp de patru ani, apoi am fost chemaţi la diverse activităţi în aer liber, în zona de grill. Recordul de anul acesta a fost la o reuniune a companiei Bosch, la Blaj, unde am făcut în două zile 18.000 de porţii de mâncare, însă acesta s-ar putea să fie bătut până la finele anului, în cadrul unui eveniment dedicat familiilor angajaţilor, la o altă companie”.
Criză de oameni în comerţ
Lipsa de personal calificat se simte şi la nivelul reţelei Moldovan, care a ajuns la 350 de angajaţi în ferme, procesare şi comerţ. „Eu am terminat profilul industrie alimentară şi de aceea îmi este mai uşor să formez oameni, să stau în producţie. Avem şi un parteneriat pentru două clase de profesională la Colegiul Tehnic Raluca Ripan, în sistem de învăţământ dual. Ei pot să înveţe de la specialiştii noştri şi au ocazia să facă şi un ban în plus la evenimente, dacă au o zi sau o tură liberă. Am început să facem şi noi recrutare în mod profesionst - un afiş lipit pe vitrina din magazin „angajăm vânzător” este deja un model banal şi absurd”.