Atenție! ANAF începe controalele masive la persoanele fizice / Cine sunt cei vizați

Atenție! ANAF începe controalele masive la persoanele fizice / Cine sunt cei vizați
| Foto: arhiva

Responsabilă de aceste acţiuni va fi Direcţia generală control venituri persoane fizice.

Persoana fizică cu avere mare este persoana fizică rezidentă fiscal în România, care deţine o avere, atât în România, cât şi în străinătate, estimată la o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, echivalentul în lei, arată ANAF într-un proiect de ordin pus în dezbatere publică. 

Echivalentul în lei al celor 25 de milioane de euro este calculat la cursul mediu al euro din anul precedent estimării averii, stabilit de Banca Naţională a României, pe baza datelor deţinute/obţinute de ANAF, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Proiectul arată că estimarea averii se face pe baza datelor şi informaţiilor deţinute sau obţinute de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la bunurile mobile şi imobile deţinute, prrecum şi activele financiare deţinute.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va notifica persoanele fizice cu privire la faptul că acestea fac parte din grupul persoanelor fizice cu averi mari, mai arată proiectul de act normativ.

Grupul de persoane fizice cu averi mari se actualizează o dată la 3 ani.

Comenteaza